O investiție foarte importantă pentru locuitorii cartierului Ițcani, din municipiul Suceava – realizarea Centrului Multifuncțional „Arta”, care va funcționa ca sediu de primărie dar include și numeroase alte facilități, inclusiv un cinematograf cu 100 de locuri, urmează a se concretiza în doi ani de zile.

„Am semnat în această dimineață, la prima oră, împreună cu câștigătorii licitației - Asocierea Casa Grup SRL Suceava și SC Loial Impex SRL Suceava, contractul de execuție finanțat pe fonduri europene "Centrul Multifuncțional-Arta Ițcani" (la Cinematograful Arta). Valoarea contractului este de 4.780.494.29 lei+TVA, din care contribuția proprie a municipalității este de 138.236,97 lei (cofinanțare 2%).
Este un proiect așteptat și apreciat de cetățenii Cartierului Ițcani”, a declarat primarul Sucevei, Ion Lungu.

Durată de realizare a lucrărilor este de 24 de luni.

Conform proiectului, în total vor fi amenajați 1156 de mp, din care 826 de metri mp la parter și 329 mp la etaj.

„Pentru că am preluat clădirea Cinematografului Arta Ițcani suntem obligați, conform legii, să păstrăm obiectul de activitate, încât vom amenaja o sală multifuncțională cu 100 de locuri pentru vizionarea filmelor, la primul nivel, în vreme ce la etaj vor fi spații cu altă destinație”, a explicat primarul Sucevei, Ion Lungu.

Proiectul se derulează prin Agenția de Dezvoltare Nord Est Piatra Neamț, pe Axa 4.3 - <Revitalizarea comunităților defavorizate>.