Începând de joi, 15 august, Suceava găzduieşte cel mai mare festival medieval din ţară, dar în oraş şi-au făcut deja apariţia mai multe statui vii şi personaje îmbrăcate în costume medievale, care informează trecătorii de eveniment, împărţindu-le şi pliante cu programul acestuia.

Interesantele statui vii, dar şi cele levitante, care stârnesc curiozitatea trecătorilor, pot fi admirate zilnic, de luni până joi inclusiv, între orele 11.00-12.00, 16.00-17.00 şi 19.00-20.00, în cinci locaţii din municipiul Suceava: Areni – în faţa Primăriei Suceava, Centru – pe esplanadă, cartier Burdujeni – staţia Orizont, cartierul Obcini – zona Alimentara, cartierul George Enescu – zona Curcubeu.

Surprizele pregătite de Muzeul Bucovinei, în calitate de organizatori ai celui mai amplu eveniment cultural din judeţ, nu se opresc aici.

De joi, când are loc şi celebra paradă medievală care străbate oraşul, din vârf de Obcini până la Cetate, noi personaje medievale vor fi prezente, să atragă atenţia sucevenilor şi turiştilor.

Astfel, în perioada 16-18 august, doi toboşari prezentatori îşi vor face simţită prezenţa în oraş, promovând festivalul medieval.

Lor li se adaugă două personaje pe catalige, care vor putea fi văzute prin oraş pe 15 august, între orele 19.00-22.00, iar între 16-18 august, în intervalele orare 10.00-11.00, 15.00-16.00 şi 18.00-19.00.

Toate aceste personaje fac parte din trupa ieşeană Funny Art, care a devenit o prezenţă apreciată şi aşteptată la Suceava, mai ales în această perioadă a anului.

Directorul Muzeului Bucovinei, Emil Ursu, a subliniat importanţa prezenţei voluntarilor îmbrăcaţi în costume medievale în preajma statuilor vivante şi levitante, pentru că, pe lângă interacţiunea cu trecătorii, pe care îi invită să participe la evenimentele din programul festivalului, sunt de un real ajutor pentru actorii care stau pe piedestal, mai ales că în alţi ani, unii curioşi i-au pus în pericol pe cei care au rolul de statui vii sau levitante.