Calea ferată Dornești-Putna s-a redeschis de joi, 22 august 2019, în urma reprării în regim de urgență a liniei de pe podul de la Dornești de peste apa Sucevei, unde luni, 19 august, un tren de marfă încărcat cu pal a deraiat. Surprinde rapiditatea cu care s-a lucrat, în condițiile în care a fost vorba de patru vagoane deraiate, care au trebuit descărcate, scoase din gabarit, după care s-a trecut la repararea liniei. Miza majoră a fost legată de operatorul care face transporturi mari de marfă pe sectorul respectiv însă este important că se va relua mult mai repede decât se estima și traficul feroviar de pe linia Suceava-Putna. În zilele în care linia a fost închisă, CFR Călători a asigurat transbordare auto între Dornești și Putna.