Elevii de la CSEI „Sf. Andrei” Gura Humorului au desfășurat, pe 12 decembrie, proiectul educativ ”Vis de iarnă”, eveniment realizat la Centrul Cultural Gura Humorului.
Proiectul educativ „Vis de iarnă”, ediția a IV-a, s-a desfășurat în mai multe etape. Elevii îndrumați de cadrele didactice au realizat un decor care a reprezentat lumea magică a Regatului de gheață. Folosind pe cât posibil materiale reciclabile - peturi și resturi de hârtie, resturi de materiale textile, decorul înghețat a prins viață, aducând în prim-plan personaje atât de îndrăgite copiilor: prințesa Elsa, vestitul Olaf și renul Sven. Cu răbdare, muncă și pasiune și neapărat cu un strop din suflețelul lor, de la cei mai mici până la cei mari, elevii au realizat și decorațiuni de iarnă reunite în Expoziția „Magia iernii”- un adevărat regal vizual.
În acest decor de poveste, alături de prezentatori – prințesa Anna, Olaf și câțiva spiriduși zglubii, o parte din elevi școlii, dar și invitații și-au valorificat potențialul artistic. În Regatul de gheață s-au împletit sub bagheta magică a Elsei cântecele, dansurile, voia bună, alături de clinchetul suav al colinzilor și urăturilor. Și povestea noastră nu ar fi fost la fel de strălucitoare dacă în acest regal hibernal nu ne-ar fi fost alături elevi și cadre didactice de la Colegiul Național ”Ștefan cel Mare” Suceava, care, prin mesagerii membri ai trupei de teatru PI, au creat momente interactive și amuzante ce au așternut valuri de râsete în rândul spectatorilor. De la Școala Gimnazială Nr. 4 Suceava, elevii clasei a IV-a au încântat audiența cu un minunat recital de colinzi. Un moment magic a creat pentru spectatori și eleva Ungureanu Narcisa, de la Școala Gimnazială Păltinoasa, prin voioșia cântecului popular. Pentru bunul mers al evenimentului, elevii voluntari de la Colegiul „Alexandru cel Bun” Gura Humorului s-au dovedit ajutoare de nădejde ale prințesei Elsa. Alături de elevii școlii noastre s-au bucurat de acest regal și invitații - părinți, profesori pensionari ai școlii și reprezentanți ai comunității.
Proiectul educativ „Vis de iarnă” a fost și în acest an o reușită datorită întregului colectiv de la CSEI „Sf. Andrei” și a oferit elevilor și invitaților o călătorie presărată de magie într-o lume de basm ce a așternut în sufletele spectatorilor lumina magică a sărbătorilor de iarnă.
A consemnat,
Consilier educativ, prof. Istrate Isabella
Comentarii