Alianța Sindicatelor din Învățământ Suceava s-a alăturat demersului inițiat de ”Monitorul de Suceava” și o parte a societății civile din județ pentru sprijinirea cadrelor medicale și a Spitalului Județean ”Sf. Ioan cel Nou” Suceava. Prin bunăvoința membrilor de sindicat a fost donată suma de 40.000 de lei, bani care au ajuns în contul deschis la Banca Transilvania pe numele Sandrinio Neagu RO26BTRLRONCRT0546962401.

Giani Leonte, președintele Alianței Sindicatelor din Învățământ Suceava, a precizat că a avut discuții și consultări cu cei mai mulți lideri de sindicat din unitățile școlare din județ cu privire la această donație.

”Absolut toate persoanele cu care am discutat au fost de acord să sprijinim cadrele medicale din Spitalul Suceava prin achiziția de echipamente de protecție și substanțe dezinfectante. Din discuțiile cu colegii mei a rezultat că ne vom implica pentru a dona o sumă de bani și către Spitalul din Fălticeni. Este datoria noastră morală să fim alături de cei care se află în prima linie a războiului cu COVID-19”, a menționat Giani Leonte.

Cu această sumă donată de sindicaliștii din învățământ, suma strânsă prin campania demarată de ”Monitorul de Suceava” a ajuns la aproape 80.000 de lei. În total, cu sprijinul celorlalte entități din societatea civilă suceveană care au considerat că trebuie să se implice s-au adunat aproape 100.000 de euro, dar cifrele vor crește cu siguranță la finalul fiecărei zile.

Între timp, în urma unei donații din Italia, Banca Transilvania a deschis cont și în euro. Contul este RO73BTRLRONCRT054696240, iar cei care doresc să depună euro o pot face.

Doar împreună putem trece peste acest moment extrem de dificil pentru societatea românească, o criză care are deja conotații mondiale.