”Salut. Sunt Nicu mă știi de pe videoclip? 0744192727 Sunt un băiat necăjit fără degete și fără părinți din Suceava. Mă puteți ajuta cu ceva de mâncare?”

Acest mesaj disperat a venit pe adresa cotidianului ”Monitorul de Suceava”, unul cu adevărat emoționant. L-am sunat pe Nicu și am aflat că în garsoniera din Burdujeni, de pe strada Jean Bart, care i-a fost pusă la dispoziție pentru a locui de administratorii de la Sempre Pizza, nu are mai nimic de mâncare.

”Am un pachet de biscuiți. Mi i-a dat un necunoscut de pe stradă, iar cu carantina asta nu știu cum o să fac. Dacă mă poate ajuta cineva să-l ocrotească Dumnezeu și Maica Domnului”, ne-a mărturisit Nicu.

În luna ianuarie, când oamenii cu inimă mare i-au pus la dispoziție garsoniera pentru a locui a crezut că va avea parte de o viață decentă. Nu au trecut decât câteva săptămâni și destinul pare să-i fi întors din nou spatele.

”Până în ianuarie am stat 21 de ani la subsolul unor blocuri. Am trăit ca un guzan. Nu știu să am familie pentru că am crescut la Casa de Copii și apoi am ajuns pe stradă”, este povestea pe foarte scurt a unei persoane pentru care totul pare să se fi redus la un singur cuvânt: ”calvar”.

Iată o postare de pe adresa de facebook a lui Niculae Stanarache, din ianuarie, când a avut bucuria de a se muta în garsoniera din Burdujeni:

”Nu a avut parte de așa ceva niciodată! Nu a avut casa lui, nu a știut cum e să te trezești în casa ta călduroasă, să te așezi la masa ta, să ai o baie, să-ți faci un duș fierbinte..., dar visul a devenit realitate! Pentru el, totul este un vis! Pentru noi, o adevărată bucurie că am putut fi solidari cu Niculae. Oamenii s-au mobilizat, au pus mână de la mână și garsoniera a fost cumpărată cu 8.000 de euro. Această casă este a lui de acum. Are curent electric, are toaletă civilizată, are căldură, are geamuri și poate respira un aer curat. Niculae are locuința lui! Chiar am fost surprinși de promptitudinea semenilor, este o realizare enormă. Deci mai mulți putem face mult mai multe!
Mulțumim tuturor celor care ați răspuns acestei nevoi, de acum prietenul nostru se bucură de un dar minunat. Suntem încurajați, încântați și motivați să mergem mai departe și să ne preocupe nevoile semenilor noștri. Apreciem pragmatismul tuturor, interesul celor mai mulți de a fi de partea lui Niculae. Vă rugăm să nu-l uitați pe Niculae nici de acum înainte. Are nevoie de susținerea noastră, are nevoie de o farfurie de mâncare caldă, de haine, poate de medicamente uneori etc. Nu ezitați să întrebați de el. Vă vom ține la curent cu evoluția lucrurilor. Vă mulțumim și apreciem tot efortul depus!”