Prefectura Suceava a informat, luni, printr-un comunicat de presă, că baza de date privind numărul de cazuri în evoluție la nivelul unităților administrativ-teritoriale din județ arată că în data de 29 iunie a.c., din cele 114 unități administrativ teritoriale (UAT), în 60 nu se înregistrează niciun caz de Covid-19 în evoluție. Alte 45 de UAT au sub cinci cazuri în evoluție, 4 au sub zece cazuri în evoluție, iar 5 UAT au peste 10 cazuri în evoluție.

De asemenea, conform datelor centralizate la nivel județean de către Direcția de Sănătate Publică Suceava, în autoizolare la domiciliu se află 3.401 persoane și în carantină instituționalizată sunt 8 persoane. Persoanele izolate la domiciliu sunt clinic sănătoase și nu prezintă simptomatologie specifică afectării cu virusul Covid – 19. Alte 29.071 de persoane au încheiat măsura autoizolării și 3.109 de persoane, măsura carantinei instituționalizate.

Conform situației întocmite de către DSP Suceava, la nivelul județului Suceava se înregistrează un număr de 3.391 persoane declarate vindecate.