Un șofer băut, care circula haotic și îi punea în pericol ceilalți participanți la trafic, a fost prins duminică seară de polițiștii de la Pojorâta, în urma unui apel la 112. În jurul orei 18.20, echipajul de serviciu de la Secția Rurală Pojorâta a fost sesizat că pe DN 17, care leagă Suceava de Ardeal, un autoturism Renault Megane este condus haotic, șoferul părând a fi băut.

În zona stadionului din Pojorâta, echipajul a identificat mașina suspectă, al cărui șofer tocmai oprise, în dreptul drumului de acces la stadion. Bărbatul emana miros de alcool, iar etilotestul a indicat concentrația de 1,37 miligrame per litru alcool pur în aerul expirat. Bărbatul în vârstă de 54 de ani, domiciliat în comuna Scânteia, județul Iași, a fost dus la spital, unde i s-au recoltat probe biologice. Alcoolemia de sânge ar urma să fie aproape de imensa valoare de 3 la mie.  

Polițiștii au deschis dosar penal cu privire la săvârşirea infracţiunii de „conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe”.