Grupul de Comunicare Strategică a comunicat că în ultimele 24 de ore pe teritoriul României s-au înregistrat 388 de noi cazuri de îmbolnăvire cu noul coronavirus. Totuși, în Suceava situația nu stă rău, de la precedenta raportare rezultând doar un plus de 8 cazuri noi (de la 4002 la 4010).

Cele mai multe cazuri noi s-au înregistrat în București – 70, Brașov – 47, Buzău  - 32, Argeș – 23, Dâmbovița – 22, Brăila – 17, Galați – 17, Vrancea – 16. Nu s-a înregistrat nici un caz nou la Arad, Bihor, Buzău, Giurgiu, Gorj, Satu Mare, Sălaj, Tulcea și Vâlcea.

Din păcate, în interval de doar 24 de ore (29.06.2020 ora 10:00 – 30.06.2020 -  ora 10:00) au fost înregistrate 17 decese (12 bărbați și 5 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Argeș, Bistrița-Năsăud, Cluj, Harghita, București, Neamț, Prahova, Suceava, Teleorman și Vrancea.

Un deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 50-59 ani, patru s-au înregistrat la categoria de vârstă 60-69 ani, nouă decese la categoria de vârstă 70-79 ani și trei decese la persoane de peste 80 de ani.

Într-un singur caz de deces nu sunt cunoscute comorbidități.

În stare mai gravă, la ATI, sunt internați 205 pacienți.

De remarcat că s-a depășit pragul de 20.000 de externați la nivel național, din totalul bolnavilor. Este vorba de 19.050 de pacienți vindecați și 1.091 pacienți asimptomatici, externați la 10 zile după depistare.