Numărul mare de pacienți și de angajați ai Spitalului de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou” Suceava care au fost infectați cu noul coronavirus a făcut ca la Suceava pandemia de Covid-19 să fie luată în serios, consideră directorul medical al spitalului, dr. Valeriu Gavrilovici. Acest lucru s-a concretizat în respectarea, de către majoritatea populației, a regulilor sanitare, fapt care a condus la scăderea îmbolnăvirilor și la posibilitatea redeschiderii spitalului și pentru pacienții care suferă de alte afecțiuni.

Dr. Gavrilovici a declarat, marți, în conferință de presă, că „locuitorii Sucevei nu cred că ar putea să spună că nu ar exista Covid sau că ar fi rodul unei conspirații”, aspect care se reflectă în atitudinea responsabilă pe care o au față de respectarea normelor de igienă și distanțare fizică. „Faptul că noi am ținut nedorit capul de afiș al mass-media la nivelul întregii țări, ca număr de bolnavi, e suficient ca să veștejească orice idee că ar fi un fals, că SARS-Cov-2 este o închipuire sau o conspirație. Faptul că am avut câteva mii de pacienți care au fost îngrijiți în spital și care au destabilizat profund funcționarea spitalului, care acum, după mai bine de trei luni, încearcă să revină la un normal, cred că vorbește de la sine. Faptul că atâția colegi de-ai noștri – peste 80% din totalul personalului și aproape 90% dintre medici - au fost bolnavi, au fost internați sau au fost tratați în izolare la domiciliu, cum a fost la început, vorbește de la sine despre amplitudinea și seriozitatea pe care a avut-o pandemia la Suceava”, este mesajul medicului pentru adepții teoriilor conspiraționiste și pentru cei care susțin că virusul nu există sau nu este mai agresiv decât cel al gripei sezoniere.

Acum, când cifrele arată scăderea numărului de cazuri noi în județul Suceava, dr. Gavrilovici spune că „ar trebui să-i mulțumim lui Dumnezeu pentru asta și să ne menținem starea de alertă interioară, în sensul că virulența și agresivitatea bolii poate s-au mai atenuat, dar nu au dispărut”.

În opinia sa, distanțarea fizică ar trebui să îi apropie mai mult sufletește pe oameni și să reașeze lucrurile pe un făgaș normal.

„Dacă trendul cazurilor noi se va consolida în scădere, va fi încă o probă că cetățenii municipiului Suceava și ai județului au luat foarte în serios boala, au respectat măsurile și rezultatele sunt pe măsură”, a mai spus dr. Gavrilovici.

Potrivit acestuia, spitalul a adoptat un plan de măsuri astfel încât în următoarele trei luni să nu mai existe nici un caz de infectare în rândul cadrelor medicale și al pacienților din spital.