Ministrul Culturii, suceveanul Bogdan Gheorghiu, a transmis un mesaj după moartea actriței Draga Olteanu Matei, care a încetat din viață în noaptea de marți spre miercuri. Bogdan Gheorghiu a spus că după o carieră de aproape 55 de ani, Draga Olteanu Matei a părăsit scena lumii în noaptea de marți spre miercuri, iar teatrul și filmul românesc au pierdut un nume și un chip de referinţă, „cel pe care generații  întregi de spectatori și telespectatori l-au asociat zeci de ani cu personajele marii noastre actrițe ”.

Născută la Bucureşti, în 1933, a absolvit Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică „I.L. Caragiale” în 1956 și a  făcut  parte din generația de aur a teatrului românesc. „Chirița în Iași”, „Gaițele”, „Hagi Tudose”, „Domnișoara Nastasia” sunt spectacole care au devenit extrem de apreciate și cunoscute de toți românii. Cariera sa a însemnat 90 de filme, 50 de piese de teatru și 100 de roluri de televiziune. „Anunțul medicilor de la Spitalul Sfântul Spiridon ne afectează pe toți. Anul acesta devine tot mai aspru cu noi și ne răpește oameni dragi, oameni care au scris istorie în România. Draga Olteanu Matei este unul dintre ei și e dureros că trebuie să ne luăm rămas bun. Am crescut urmărind rolurile sale, ne-am bucurat de interpretarea sa, am râs și plâns împreună. Să nu uităm nicio clipă să ne cinstim valorile”, a declarat ministrul Culturii, Bogdan Gheorghiu.

Pentru contribuția adusă teatrului și cinematografiei românești, Draga Olteanu Matei a primit numeroase premii, titluri și diplome. În 2002, i-a fost acordată distincţia Ordinul Naţional „Steaua României” de către Preşedinţie, iar în 2014 i-a fost înmânat Ordinul „Coroana României” în grad de Ofiţer, de către principesa Margareta. Din anul 2011 are o stea pe Aleea Celebrităţilor din Piaţa Timpului din Bucureşti. Bogdan Gheorghiu a amintit că Ministerul Culturii a omagiat-o pe Draga Olteanu Matei la Ateneul Român, în ianuarie 2018, cu prilejul Zilei Culturii Naţionale.