Vineri 20 noiembrie, începând cu ora 15.00, în cadrul Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava va fi organizat workshopul ”Valorificarea cercetării științifice prin brevete de invenție”. Workshopul se va desfășura online și va fi susținut de către șef lucrări dr. ing. Elena Daniela Lupu, din cadrul Facultății de Inginerie Electrică și Știința Calculatoarelor (USV).

Subiectele abordate vor include, între altele, condițiile de acordare a unui brevet de invenție, modalitățile de protecție națională și internațională, etapele necesare pentru obținerea protecției, condițiile materiale pe care trebuie să le îndeplinească  descrierea de invenție  potrivit reglementărilor în vigoare.

Workshopul se va desfășura on-line la adresa: meet.google.com/arh-nzpa-njb

Acest eveniment este organizat în cadrul proiectului CNFIS-FDI-2020-0615 – ”Susținerea cercetării de excelență din cadrul Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava”.