Persoanele care au avut Covid în ultimele trei luni nu trebuie să mai stea în carantină când intră în țară din țările sau zonele cu risc epidemiologic ridicat, dacă pot demonstra asta cu acte medicale sau prin verificarea în baza de date Corona-forms.

Decizia Comitetului Național pentru Situații de Urgență, adoptată vineri, se adaugă prevederilor anterioare din hotărârea CNSU din 21 iulie, referitoare la carantina pentru persoanele care sosesc în România din țările sau zonele cu risc epidemiologic ridicat.

Conform documentului elaborat de CNSU, sunt exceptate de la carantină “persoanele care au fost confirmate pozitiv pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 în ultimele 90 de zile anterioare intrării în țară, fapt dovedit prin documente medicale sau prin verificarea bazei de date Corona-forms și pentru care au trecut cel puțin 14 zile de la data confirmării până la intrarea în țară”.

De asemenea, sunt exceptate de la măsura carantinării “persoanele care au avut contact cu un caz confirmat pozitiv pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2, dacă se dovedește prin documente medicale sau prin verificarea bazei de date Corona-forms că acestea au avut cel puțin un test pozitiv în ultimele 90 de zile anterioare producerii contactului și au trecut cel puțin 14 zile de la data primului test pozitiv și până la data contactului”.

Decizia CNSU a fost adoptată vineri, când s-a întrunit pentru a discuta de relaxarea mai multor restricții impuse pentru limitarea răspândirii coronavirusului.