Un apel primit joi după-amiază la sediul ambulanței din municipiul Vatra Dornei anunța faptul că un bărbat zăcea fără suflare într-o clădire din incinta unei întreprinderi de la Dorna Arini. La fața locului a ajuns în scurt timp un echipaj al ambulanței, care a constatat că Damaschin Stanciu, de 59 de ani, din Dorna Arini, paznic al unității economice, se afla în stop cardio-respirator. Cadrele medicale au încercat manevre de resuscitare, însă fără rezultat, fiind declarat decesul bărbatului.
Cazul a fost preluat de polițiști, care au constatat că Damaschin Stanciu era angajat ca paznic la firma care avea punctul de lucru din comuna Dorna Arini. În dimineața zilei de joi acesta a fost dus la serviciu de un alt coleg și împreună au pus în funcțiune un generator de curent electric pe benzină, pentru pornirea unor pompe de apă, deoarece sediul societății nu era conectat la rețeaua de curent electric în urma unor lucrări a firmei specializate de energie electrică. Ulterior Damaschin a rămas singur la sediul societății, iar în jurul orei 16.00 a fost sunat la telefon de către colegii de lucru, însă acesta nu a răspuns. Unul dintre colegi s-a deplasat atunci la punctul de lucru, iar la parterul imobilului l-a găsit pe bărbatul de 59 de ani în stare de inconștiență.
În încăperea în care a fost găsit Damaschin Stanciu se simțea miros de gaze, iar în camera alăturată a fost identificat generatorul de curent electric. Acesta nu funcționa, în rezervor nu se mai afla combustibil și butonul de pornire era în poziția deschis. Cadavrul bărbatului nu prezenta urme de violență și a fost depus la morga Spitalului Vatra Dornei, pentru efectuarea unei necropsii care va stabili cauza exactă a decesului. În urma evenimentului a fost anunțat Inspectoratul Teritorial de Muncă Suceava, care va demara o anchetă pentru stabilirea cauzelor și împrejurărilor în care s-a produs evenimentul. Cercetările sunt continuate de anchetatori în cadrul unui dosar penal deschis pentru săvârșirea infracțiunilor de „uciderea din culpă” și „nerespectarea măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă”.
Comentarii