Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Suceava a înaintat către Administrația Națională a Rezervelor de Stat și Probleme Speciale solicitarea spitalelor din Suceava, Rădăuți și Siret, de a li se trimite containere, radiatoare electrice și cazarmament, în vederea organizării unor puncte de triaj epidemiologic, în contextul pandemiei Covid-19.

Astfel, CJSU a solicitat scoaterea de la rezerva de stat, cu titlu gratuit, a 4 construcții ușoare din elemente modulate, 4 radiatoare electrice, precum și următoarele elemente de cazarmament: 4 paturi, 4 saltele, 354 pături, 1.504 cearșafuri.

Acestea vor fi destinate organizării unor puncte de triaj observațional/epidemiologic „pentru populația afectată de manifestarea riscului epidemiologic SARS-CoV-2, care se va prezenta pentru acordarea asistenței medicale de specialitate în unitățile sanitare din județul Suceava”, dar și pentru organizarea unor puncte farmaceutice provizorii în cadrul unităților medicale, pentru asigurarea asistenței medicale specializate, respectiv pentru dezechiparea, decontaminarea și dezinfecția personalului medical angrenat în gestionarea riscului epidemiologic generat de pandemia de Covid-19. Spitalul Județean de Urgență Suceava a solicitat un container, un radiator electric, precum și 800 cearșafuri; Spitalul Municipal Rădăuți – un container, un radiator electric și 4 paturi, cu saltele, pături și cearșafuri; Spitalul de Boli Cronice Siret – două containere și două radiatoare electrice.  

Tot de la rezervele de stat a solicitat și Școala Militară de Subofițeri de Jandarmi „Petru Rareș” Fălticeni alocarea de elemente de cazarmament - 350 de pături și 700 cearșafuri.