Mai mulți frați din Stulpicani s-au mutat de Crăciun în casă nouă, după un lung șir de suferințe. Pr. paroh Mihai Iulian Florea, de la Biserica „Sf. Dumitru” din municipiul Suceava, a sfințit noua casă a familiei Popescu chiar în prima zi de Crăciun, pe 25 decembrie 2020. Cei șase frați ai familiei Popescu au fost nespus de fericiți să se mute în casa nouă construită cu ajutorul unor oameni de bine, care, la inițiativa părintelui Mihai Iulian Florea, au reușit să facă fapte mari pentru cei necăjiți.

Prima lovitură pentru familia Popescu, cu șase copii, din Stulpicani, a fost incendiul din 9 februarie 2010, care a distrus în totalitate casa și grajdul. În urma incendiului, a rămas în curte doar casa bunicilor, formată din două camere. Aici au fost nevoite să locuiască zece persoane: bunicii, părinții și cei șase copii, Georgiana, mezina familiei, având la acea vreme numai 3 săptămâni.

 

Părăsiți de mamă

A doua grea încercare pentru cei șase frați a fost momentul în care, la un an după incendiu, în 2011, au fost părăsiți de mamă, ea alegând să-și trăiască viață lângă o altă persoană, rupându-se total de soț și copii.

Au urmat, pe rând, moartea bunicului, în februarie 2012, moartea tatălui, în mai 2014, și moartea bunicii, în martie 2017, copiii rămânând, astfel, orfani. Deoarece fratele mai mare încă nu avea un loc de munca la acea vreme, nu a putut deveni tutore legal, deși era singura persoană majoră dintre frați la momentul decesului bunicii. Astăzi, cei șase frați: Georgiana - 10 ani, Ionică – 14 ani, Ionela – 16 ani, Mihai – 17 ani, Marinela – 21 ani, Vasile - 22 ani, se bucură că sunt împreună, într-o nouă casă, și pornesc pe un nou drum cu gânduri pline de optimism. Însă drumul până aici a fost anevoios.

 

Inițiativă

Pr. paroh Mihai Iulian Florea a aflat de situația grea în care se află familia Popescu din Stulpicani de la pr. prof. Mihai Botezat din Câmpulung Moldovenesc, care le-a fost profesor unora dintre copiii familiei Popescu.După incendiul din anul 2020, în anul 2011 au fost demarate lucrările pentru ridicarea unei noi locuințe, lucrări care după moartea tatălui copiilor au stagnat, iar după moartea bunicii au devenit imposibile. Până la începutul lunii octombrie 2017, stadiul lucrărilor se prezenta astfel: casa era ridicată din BCA (parter și mansardă), era acoperită; avea instalația electrică, geamuri și uși doar la parter (mai puțin ușa dublă de la intrare).

„Cu voia lui Dumnezeu, cu sprijinul unor oameni de bine și cu ajutorul comunității, pe 16.10.2017 s-a pornit un proiect îndrăzneț de a continua lucrările la casă și mutarea copiilor în noua locuință”, ne-a povestit pr. paroh Mihai Iulian Florea, inițiatorul campaniei de sprijin al celor șase frați singuri. Visul părintelui Florea de a-i muta pe copii în noua casă de Crăciun s-a împlinit. Preotul sucevean a sfințit noua casă și a stat, împreună cu cei șase frați, în jurul mesei de Crăciun, asemeni unei mari familii.

 

Misiune

Rolul preotului sucevean a fost acela de a sensibiliza și mobiliza comunitatea și de a deschide sufletele unor oameni buni, generoși, care, prin efortul lor comun, au reușit finisarea, mobilarea și utilarea cu strictul necesar a parterului casei și mutarea copiilor în căsuța lor până la Sărbătoarea Nașterii Domnului. „Am fost de la începutul campaniei încredințat că, împreună, vom reuși să le aducem zâmbetul pe buze și să redăm unor copii dreptul de a-și trăi propria lor copilărie. Le mulțumesc din sufletul tuturor oamenilor care au pus umărul la înfăptuirea acestui vis. Îi mulțumesc și preotului Mihai Botezat pentru că mi-a sugerat acest caz și a avut încredere că mă voi ocupa cât pot eu de bine de acești frați. Este vorba de întrajutorare. De aceea, la Biserica <Sf. Dumitru> din municipiul Suceava, unde slujesc, în fiecare an, de sărbători, dar nu numai, ajutăm zeci de copii și familii nevoiașe cu alimente, cu bani, pentru că și biserica, la rândul ei, este sprijinită de oameni buni, care știu că bănuțul donat bisericii se redirecționează oamenilor bolnavi, aflați în nevoințe, în lipsuri. Vă mulțumim tuturor!”, a completat preotul Mihai Iulian Florea.