Cazurile noi de infectare cu SARS-CoV-2 în județul Suceava sunt în număr mai scăzut față de ziua precedentă: 78, față de 87 de cazuri noi înregistrate marți. Alți 25 de suceveni au fost reconfirmați pozitivi la retestare. În ultimele 24 de ore au fost testate în județ 823 de persoane. Incidența cazurilor pozitive la nivelul județului Suceava a scăzut de la 1,17 la 1,14 la mie.

La nivel național, numărul de cazuri noi a trecut de 4.000. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 26.392 de teste RT-PCR (17.749 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 8.643 la cerere) și 8.699 de teste rapide antigenice. De asemenea, de la ultima informare făcută de GCS, au fost raportate și rezultatele a 225 de teste prelucrate anterior ultimelor 24 de ore și transmise până la data de 3 martie a.c.. În urma testelor efectuate au fost înregistrate 4.278 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2, acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv. Numărul județelor care au mai mult de 100 de cazuri noi de infectare a ajuns la 10: Cluj – 309, Brașov – 191, Ilfov – 162, Iași – 157, Dolj – 123, Constanța – 115, Maramureș – 114, Bihor – 111, Hunedoara și Sibiu – câte 106, la care se adaugă municipiul București, cu 707 cazuri noi de infectare.

Miercuri au fost raportate 77 de decese (40 bărbați și 37 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus; 75 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități.

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu Covid-19 este de 8.795. Dintre acestea, 1.032 sunt internate la ATI.