Un bărbat care se afla în stare avansată de ebrietate la volanul unui taxi cu care circula în municipiul Suceava a fost prins după un scandal în trafic, în care au fost implicate inițial două femei.
Sâmbătă, în jurul orei 15.00, o femeie a sesizat poliția că o altă femeie, pasageră într-un taxi, a deschis portiera fără a se asigura și i-a avariat autoturismul proprietate. Femeia a mai sesizat că șoferul taxiului are un comportament suspect. Sesizarea a venit de pe strada Universității din Suceava, un echipaj de la Biroul Rutier al Poliției municipiului Suceava ajungând imediat la fața locului.
Polițiștii au trecut la legitimări, constatând că taxiul era condus de un bărbat din Ipotești, care a prezentat la control documentele sale și ale autoturismului. Dorin Istrati, în vârstă de 55 de ani, bărbatul de la volanul mașinii inscripționate taxi a suflat în etilotest, rezultând concentrația alcoolică de 1.09 miligrame per litru alcool pur în aerul expirat. Bărbatul a fost condus la Unitatea de Primiri Urgențe Suceava, pentru recoltarea de probe biologice pentru stabilirea alcoolemiei în sânge. Este de așteptat ca alcoolemia în sânge să se cifreze în jurul valorii de peste 2 la mie. Alcoolemie foarte mare așadar.
Polițiștii au deschis dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau altor substanțe.
Comentarii