Numărul cazurilor noi de infectare cu SARS-CoV-2 în județul Suceava a scăzut considerabil. Duminică, în județ au fost înregistrate 14 cazuri noi și 5 persoane reconfirmate pozitiv la retestare, din 400 de persoane testate în ultimele 24 de ore. Incidența cazurilor pozitive în județ a scăzut la 0,55 la mie.

În țară, în ultimele 24 de ore au fost efectuate 12.649 de teste RT-PCR (5.552 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 7.097 la cerere) și 4.930 de teste rapide antigenice, în ura cărora au fost înregistrate 1.542 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV-2.

Duminică au fost raportate 127 de decese, dintre care 118 ale unor pacienți care au prezentat comorbidități. În spitale, numărul total de persoane internate cu Covid-19 este de 10.312. Dintre acestea, 1.358 sunt internate la ATI.