Ziua Pământului a fost celebrată de elevi și profesori ai Colegiului Național “Mihai Eminescu” printr-o activitate de voluntariat în cadrul proiectului ,,Green Education”.

36 de elevi din clasele a IX-a și a X-a, alături de opt profesori (Cezara Iacob, Cristina Șerban, Raluca Cârțu, Simona Mera, Marcela Hopulele, Ioan Moldovan, Ana Maria Divisevici și Anca Gorban) au participat la o activitate de împădurire în cadrul Ocolului Silvic Pătrăuți.

Sub mottoul ,,Să creștem împreună cu pădurea noastră!” elevii și profesorii au plantat 36 de puieți de fag, dând astfel startul unor viitoare acțiuni în domeniul mediului.

Sentimentul de utilitate, lucrul în echipă, fericirea de a-ți depăși limitele sunt câteva dintre impresiile post activitate.

,,Cu certitudine, nu putem salva tot ce ne-am dori, dar implicându-ne salvăm mai mult decât dacă am sta acasă, în fața monitoarelor”, au concluzionat elevii în finalul activității.

“Ocolul Silvic Pătrăuți, subunitate a Direcției Silvice Suceava, sprijină orice inițiativă menită să ridice nivelul de conștientizare a importanței pădurii și necesitatea implicării active, mai ales a tinerei generații, în formarea conștiinței ecologice”, a menționat Stelian Chidoveț, șeful ocolului silvic care a găzduit acțiunea de împădurire.

Terenul pe care s-a realizat acțiunea de plantare era lipsit de vegetație forestieră și predispus degradării, încât voluntarii colegiului au dovedit că pot să ofere timp și energie Pământului într-o manieră eficientă, printr-o activitate benefică tuturor, pe termen lung.