Un echipaj de la Secția Rurală Marginea a avut de gestionat un caz complicat, în noaptea de vineri spre sâmbătă, după oprirea a două mașini care circulau una după alta, în care se aflau mai mulți tineri.

În jurul orei 1.45, polițiștii din echipaj au oprit în primă fază pentru control un Audi A6, care se deplasa pe DN 2E, pe raza comunei Horodnic de Sus, pe direcția dinspre Voitinel spre Marginea. Imediat a fost oprită și o a doua mașină, un Mitsubishi condus din aceeași direcție, în care se aflau mai mulți tineri. În timp ce primul șofer le-a spus polițiștilor că nu are nici un document la el, recomandându-se doar verbal, din a doua mașină cel de la volan a coborât și a luat-o la fugă pe jos, spre un ogor din apropiere.

Un polițist plecat în urmărire pedestră l-a ajuns pe fugar după aproximativ 700 de metri, reușind să-l oprească. S-a stabilit că cel care a încercat să fugă este un tânăr din Bilca. Acesta a fost verificat cu etilotetsul, rezultând o concentrație de 0,10 mg/l alcool pur în aerul expirat. Alcoolemia este mică, sub răspunderea penală, astfel că acest șofer din Bilca a scăpat cu o amendă și cu permisul de conducere suspendat pentru 90 de zile.

Revenind la prima mașină, după cum am arătat mai sus, tânărul care condusese autoturismul Audi A6 s-a legitimat verbal. Polițiștii au avut suspiciuni cu privire la identitate, cu atât mai mult cu cât și un tânăr din acealaltă mașină a refuzat să se legitimeze iar cei doi păreau că se cunosc. După audieri s-a stabilit că tânărul în vârstă de 20 de ani, din Voitinel, de la volanul mașini Audi, nu are permis de conducere și, în încercarea de a scăpa, și-a dat identitatea fratelui mai mare, de 23 de ani, care are permis de conducere și care era pasager în cealaltă mașină.

În aceste condiții, polițiștii de la Marginea au deschis dosar penal privind infracțiunile de conducere fără permis și fals privind identitatea.

Toți tinerii care se aflau în cele două mașini au încasat amenzi și pentru deplasare nejustificată pe timp de noapte, în baza Legii 55/2020, privind unele măsuri de combatere a pandemiei de Covid-19.