Vicepreședintele Consiliului Județean Suceava, Niculai Barbă, a anunțat că pe 1 august 2021 va fi organizată „Ziua porților deschise” la Cetatea de Scaun și la muzeele din municipiul Suceava. Niculai Barbă a spus că acest lucru se va întâmpla având în vedere interesul manifestat de suceveni pentru a vizita unitățile muzeale ale Muzeului Național al Bucovinei la evenimentul „Noaptea Muzeelor” care s-a desfășurat sâmbătă trecută. „Vom provoca astfel și alte instituții de cultură, muzee din județ să fie implicate în acest proiect”, a spus Barbă. El a apreciat că această dorință de a vizita muzeele se datorează în primul rând faptului că cetățenii vor să participe la evenimente, să fie la un moment dat într-o acțiune și de socializare, cu atât mai mult cu cât au trecut printr-o perioadă în care astfel de evenimente au lipsit din cauza pandemiei.

Niculai Barbă a reamintit că „Noaptea Muzeelor” la Suceava s-a bucurat de un interes extraordinar, numărul vizitatorilor fiind dublu față de 2019, anul anterior pandemiei. Astfel, el a spus că interesul cel mai mare a fost pentru Cetatea de Scaun, doar la acest obiectiv fiind mai mulți vizitatori decât numărul total de vizitatori înregistrat în 2019 în toate cele patru muzee din Suceava. De asemenea, sâmbătă, în doar două ore, în intervalul 18:00-20:00, la Muzeul Satului Bucovinean au fost înregistrați 1.398 vizitatori, de trei ori mai mulți față de 2019. Nu în ultimul rând, la „Noaptea Muzeelor” de anul acesta, numărul celor care au vizitat Muzeul de Istorie, precum și Muzeul de Științele Naturii s-a menținut la nivelul anului 2019, cu 1951, respectiv 2024 de vizitatori. El a arătat că la cele două obiective, numărul vizitatorilor nu a putut crește mai mult ca urmare a restricțiilor în vigoare.