Ministerul Mediului a anunțat marți că a fost adoptată o ordonanță de urgență a Guvernului prin care au fost aduse modificări Legii contravențiilor silvice.
Măsura a fost discutată și cu activiștii de mediu, după incidentul sălbatic dintr-o pădure din Suceava, administrată de un ocol silvic privat.
Noul act normativ este în strânsă legătură cu sistemul de monitorizare a circulației materialului lemnos, SUMAL 2.0. Astfel, au fost introduse sancțiuni noi pentru nerespectarea procedurilor de utilizare a SUMAL 2.0, precum amenzi de până la 3.000 de lei pentru fotografierea defectuoasă a încărcăturii transportate sau lipsa fotografiilor doveditoare, precum și pentru transporturi efectuate fără receptor GPS pornit și conectat la date mobile.
Cea mai “usturătoare” sancțiune din noua lege este pentru transportul masei lemnoase fără acte de proveniență, unde cuantumul a fost majorat până la 50.000 lei, adică mai bine de 10.000 de euro.
„Prin aceste modificări ne asigurăm că legea este respectată de toți utilizatorii SUMAL și că sunt descurajate toate tentativele de fraudă sau furt. Avem cel mai modern și eficient sistem de monitorizare din Europa și aveam nevoie de sancțiuni clare pentru fiecare componentă. Totodată, prin aprobarea actului normativ, asigurând sancțiuni drastice bazate pe principiul proporționalității, ne respectăm angajamentele asumate în relația cu Comisia Europeană, având în vedere cauza de infringement din domeniul pădurilor”, a precizat ministrul Tánczos Barna.
Exemple de modificări și completări ale Legii nr. 171/2010 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice:
Constituie contravenţii silvice şi se sancționează cu avertisment sau amendă de la 1.000 lei până la 3.000 lei următoarele fapte:
- efectuarea de fotografii ale mijlocului de transport încărcat cu materiale lemnoase, de către transportator, acolo unde normele privind circulația materialelor lemnoase creează această obligație, din care să nu se poate distinge/focaliza încărcătura.
- transportul materialelor lemnoase fără fotografiile mijlocului de transport încărcat cu materiale lemnoase, acolo unde normele privind circulația materialelor lemnoase instituie această obligație.
- utilizarea tipurilor de pastă/cerneală termo-sensibile sau care se pot șterge ușor prin mijloace mecanice, la completarea avizelor de însoțire în format letric.
Constituie contravenții silvice şi se sancționează cu amendă de la 2.000 lei până la 3.000 lei, următoarele fapte:
- transportul materialelor lemnoase fără conexiune permanentă de date mobile active pe toată perioada transportului până la destinație, în baza informațiilor preluate din SUMAL 2.0, în situația în care normele privind circulația materialelor lemnoase instituie această obligație.
- transportul materialelor lemnoase fără receptorul GPS al dispozitivului mobil pornit pe toată perioada transportului până la destinație, în baza informațiilor preluate din SUMAL 2.0, în situația în care normele privind circulația materialelor lemnoase instituie această obligație.
Totodată, cuantumul sancțiunii pentru transport fără acte de proveniență a fost majorat până la 50.000 lei.
De asemenea, modificările au avut în vedere:
a) încadrarea ca infracțiune a tăierii și furtului materialelor lemnoase, indiferent de volum;
b) consolidarea urgentă a cadrului legal și întărirea capacității de implementare, monitorizare și control privind lupta împotriva tăierilor ilegale de masă lemnoasă din fondul forestier național și din vegetația forestieră de pe terenurile din afara acestuia, ținând seama de faptul că problematica tăierilor ilegale de arbori constituie un aspect de siguranță națională;
c) impunerea de urgență a unor sancțiuni proporționale și disuasive operatorilor care introduc pentru prima dată pe piață lemn și produse din lemn.
Referitor la fenomenul tăierilor ilegale de lemne, ministrul Mediului a afirmat recent că nu va putea fi oprit sută la sută, dar a fost mult redus prin măsurile implementate, încât nu mai există acel fenomen de despădurire care s-a constatat acum 5-10 ani.
Comentarii