Biblioteca Bucovinei „I.G. Sbiera” Suceava a anunțat pe pagina sa de Facebook faptul că, în conformitate cu noile prevederi legale în vigoare, începând din această săptămână, accesul persoanelor, cu excepția angajaților, în incintele instituției este permis doar celor care fac dovada vaccinării împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 48 de ore, respectiv care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2.

Prin excepție de la aceste prevederi, se mai spune în anunț, Biblioteca Bucovinei va întreprinde măsurile necesare pentru asigurarea accesului cetățenilor la serviciile publice oferite, în situații urgente inclusiv persoanelor care nu fac dovada vaccinării, testării sau vindecării de infecția cu virusul SARS-CoV-2, prin asigurarea, în măsura posibilităţilor, a serviciilor de împrumut carte și preluare a cărților restituite de cititori de la intrarea în clădire/filiala Burdujeni (cu respectarea distanțării sociale) sau în orice alte condiții care să asigure respectarea măsurilor de prevenire a răspândirii SARS-CoV-2.

„Atestarea vaccinării, testării sau vindecării de infecția cu virusul SARS-CoV-2 se realizează prin intermediul certificatelor digitale ale Uniunii Europene privind COVID-19, în conformitate cu prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 68/2021 privind adoptarea unor măsuri pentru punerea în aplicare a cadrului european pentru eliberarea, verificarea și acceptarea certificatului digital al Uniunii Europene privind COVID-19 pentru a facilita libera circulație pe durata pandemiei de COVID-19, cu modificările și completările ulterioare”, au spus reprezentanții instituției.

Biblioteca Bucovinei „I.G. Sbiera” Suceava are obligația de a scana codul QR de pe certificatul digital al Uniunii Europene privind COVID-19 folosind secțiunea „Verificare reguli interne” din aplicația mobilă „Check DCC” pentru verificarea autenticității, valabilității și integrității certificatului, fără a se reține niciun fel de date sau informații din certificatul verificat. Verificarea atestării vaccinării, testării sau vindecării de infecția cu virusul SARS-CoV-2 se efectuează de către personalul care asigură termometrizarea și triajul observațional al simptomelor de infecție. „Aceste măsuri nu se aplică în cazul persoanelor care au vârsta mai mică sau egală cu 12 ani și sunt însoțite de o persoană cu vârsta mai mare de 18 ani și care face dovada vaccinării împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, respectiv care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2. Mulțumim pentru înțelegere”, transmit reprezentanții Bibliotecii Bucovinei.

Măsurile au fost luate în conformitate cu Hotărârea Guvernului nr. 1130/22.10.2021 pentru modificarea anexelor nr. 2 și 3 la HG nr. 1.090/2021 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 10 octombrie 2021, precum și stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, cu modificările și completările ulterioare.