Persoanele care s-au vaccinat anticovid cu ser Johnson&Johnson pot primi, începând din data de 8 octombrie a.c., doza de rapel cu unul din produsele pe bază de ARN Messager (Comirnaty/Pfizer BioNTech sau Spikevax/Moderna). Opțional, la cerere, cei care s-au vaccinat cu acest tip de vaccin pot efectua doza de rapel tot cu acesta, a anunțat Comitetul Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva COVID19 (CNCAV).
Cei care doresc să primească o a doua doză de vaccin pot merge direct la un centru de vaccinare, la medicul de familie sau se pot programa prin platforma dedicată, singura condiție fiind aceea de a fi trecut 180 de zile de la administrarea primei doze.
De asemenea, pe platformă se poate face și programarea automată la doza a 3-a (suplimentară) pentru persoanele imunocompromise care aleg să se vaccineze cu unul dintre cele două vaccinuri pe bază de ARN Mesager (Comirnaty/Pfizer BioNTech sau Spikevax/Moderna). Persoanele imunocompromise care au o recomandare medicală pentru administrarea unei scheme de vaccinare formată din 3 doze cu unul dintre vaccinurile ARN messager (Pfizer sau Moderna) se programează în platforma informatică urmând pașii standard pentru primele doze, iar la administrarea dozei în centrul de vaccinare vor fi înscriși în Registrul Electronic Național de Vaccinări (RENV) într-o categorie distinctă.
Ulterior, după administrarea dozei a doua, indiferent de tipul de vaccin administrat (Pfizer sau Moderna), pentru această categorie specială de persoane, platforma de programare va genera automat o programare pentru doza 3 suplimentară, la un interval de 28 de zile.
Programarea pentru doza 3 suplimentară se poate vizualiza, anula sau reprograma din platforma ROVACCINARE de către fiecare beneficiar. Pentru persoanele cu schemă completă formată din 3 doze se poate administra doza 4 (booster) la un interval de 180 de zile de la doza 3.
· Celor care au făcut prima doză cu Johnson&Johnson li se recomandă să își genereze certificatul verde înainte de rapelul cu Pfizer sau Moderna
Persoanelor cărora li se administrează aceste doze li se vor putea genera certificate noi din platforma CERTIFICATE COVID în care să fie prezentat numărul actualizat de doze administrate. CNCAV recomandă persoanelor care au efectuat schema primară cu vaccinul Johnson&Johnson să își genereze certificatul digital UE privind COVID-19 înainte de efectuarea dozei de rapel cu unul dintre vaccinurile Pfizer sau Moderna, fiindcă valabilitatea certificatelor care au înscrisă cea de a doua doză Pfizer sau Moderna, pe teritoriul României, începe după 10 zile de la data vaccinării.
Totodată, CNCAV reamintește că pentru persoanele care au primit la prima schemă vaccinurile Comirnaty/Pfizer BioNTech sau Spikevax/Moderna se recomandă efectuarea dozei de rapel cu același tip de produs; opțional se permite, la cerere, schimbarea celor două tipuri de vaccin pentru rapel. Pentru persoanele care au primit la prima schemă vaccinul AstraZeneca/Vaxzevria se recomandă efectuarea dozei de rapel cu unul din produsele pe bază de ARNm (Comirnaty/Pfizer BioNTech sau Spikevax/Moderna).
Administrarea dozei de rapel a vaccinului COVID-19 se recomandă ferm persoanelor cu risc mare de expunere (personal medico-sanitar și social, personal din educație) și persoanelor considerate vulnerabile (persoane cu vârsta peste 65 de ani și persoane cu boli cronice, indiferent de vârstă).
Administrarea dozei de rapel se poate face atât prin programare în Platforma ROVACCINARE, cât și prin prezentare directă în centrele de vaccinare sau prin cabinetele medicilor de familie. Personalul medico-sanitar se poate vaccina în centrele existente la locul de muncă sau în locațiile arondate.
Comentarii