Deputatul PSD de Suceava Eugen Bejinariu a susținut o declarație politică în care a arătat că a observat că în ultima vreme cuvântul cel mai des rostit în spațiul public, de politicieni ai tuturor partidelor, este „responsabilitate”. Eugen Bejinariu a spus că totuși sunt puțini oameni și chiar mai puține echipe politice care cunosc înțelesul deplin sau au practicat într-adevăr responsabilitatea în politică. „Criza sanitară, cea economică, cea a energiei și cea politică, pe care le trăim simultan în România, sunt amplificate de criza profundă de încredere a oamenilor în statul pe care ei îl plătesc ca să aibă grijă de ei. Dacă privim echilibrat scena politică vom constata că există câteva certitudini si mereu aceleași surse de conflict”, a precizat Eugen Bejinariu.
El a spus că una dintre constante este politica mereu coerentă, pentru oameni și în sprijinul lor, practicată de PSD. Bejinariu consideră că doar PSD a guvernat mereu responsabil, cu grijă pentru toate categoriile defavorizate, cu măsuri pentru toate categoriile profesionale, cu atenție și ajutor pentru pensionari, dar și cu soluții pentru tineri și pentru meseriile care construiesc viitorul, PSD fiind partidul care a inițiat si implementat legi care favorizează IT-iștii. „PSD-ul este cu adevărat singurul partid care a luat măsuri responsabile pentru întreg mozaicul societății. N-am guvernat doar pentru electoratul nostru, nu am alocat fonduri din programele guvernamentale doar localităților conduse de primarii noștri, n-am vorbit doar pentru alegătorii noștri. Am privit și acționat totdeauna pentru toate categoriile de oameni și profesii, căci societatea nu avansează dacă progresează doar părți din alcătuirea ei”, a precizat Bejinariu.
Deputatul PSD consideră că o altă constantă a politicii românești este comportamentul mereu elegant, aristocrat, echilibrat al UDMR-ului, care ar fi un partid model de atitudine, dacă n-ar avea o agendă limitată la interesele minorității pe care o reprezintă. El a mai adăugat că celelalte două constante la care vrea să se refere sunt cele referitoare la slalomul printre doctrine pe care îl practică de la fondarea sa USR și pe care l-a practicat multă vreme PNL-ul. „Partidul cel mai zgomotos al scenei românești, USR-ul, transformat din <copil năbădăios al politicii> în <adult îmbătrânit în rele>, excelează în demagogie, în slogane adresate doar publicului lor pătimaș și în gândire adresată îmbogățiților din corporații”, a declarat Eugen Bejinariu.
Nu în ultimul rând, el a spus că scena politică românească a adăugat acum un alt „copil rebel” și năbădăios, AUR, care a preluat ștafeta mașinii de zgomot a ONG-iștilor, care performează în parlament circul exact așa cum îl organiza USR-ul înainte. El a precizat că USR și AUR își împart sarcina promovării urii și idealurilor goale de conținut.
Comentarii