Municipiul Iași a găzduit recent cea de-a două ediție a evenimentului sportiv „1K Run Fast & Fun”, organizat de Federația Română de Atletism în parteneriat cu Primăria Municipiului Iași. Printre cei peste o mie de participanți, din țară și străinătate, s-au aflat și sportivii de la CSM Dorna Vatra Dornei, care s-au remarcat în mod deosebit. Astfel, Claudia Ionela Costiuc s-a impus în proba de 1.000 de metri a fetelor, categoria open, în vreme ce Alexandru Prâsneac s-a clasat al doilea în întrecerea similară a băieților. Tot pe poziția secundă s-a situat și ștafeta mixtă de 3 x 1.000 de metri, alcătuită din Claudia Ionela Costiuc, Alexandru Prâsneac și Ciprian Costin.

„Sunt mulțumit de evoluția sportivilor mei și de progresul continuu pe care-l înregistrează aceștia. S-au realizat timpi foarte buni, care ne dau speranțe pentru sezonul de sală, ce va începe în curând”, a declarat antrenorul Cristian Prâsneac, care a dorit să mulțumească pentru susținere Primăriei și Consiliului Local Vatra Dornei.