Terenurile de zgură de la Complexul Sportiv „Unirea” au găzduit zilele trecute o competiție de Categoria Silver din Circuitul „Sportya”, care a înlocuit vechiul „Tenis Partener”. Pe tabloul de concurs s-au aflat tenismeni amatori din Suceava și din județele învecinate.
Pentru o triere echilibrată a participanţilor, turneul a fost structurat de către organizatori pe trei niveluri de valoare, în proba de simplu.
Tabloul de concurs de la Nivelul 5 a fost disponibil tenismenilor începători, în timp ce nivelurile 6 şi 7 s-au adresat practicanţilor acestui sport din ce în ce mai avansaţi.
Astfel, turneul Nivelului 5 a fost câștigat de Ioan Șutu, care l-a învins greu, cu 6-4, 7-5, pe Florin Haidamac, în ultimul act. Podiumul întrecerii a fost completat de Ilie Țebrean și Andrei Birta.
La Nivelul 6, câștig de cauză a avut Alin Leuciuc, după o finală la fel de echilibrată, disputată în compania lui Mihai Ududec, încheiată cu scorul de 6-4, 7-6. Locul al treilea a fost adjudecat de Alexandru Huțu și Olivian Brandis.
În ce privește concursul de la Nivelul 7, titlul de campion i-a revenit lui Andrei Iovu, care a dispus în meciul decisiv cu scorul de 6-4, 7-5 de Dan Vlădeanu. Semifinaliștii de la Nivelul 7 sunt Gheorghiță Șestac și Ștefan Simeria.
Comentarii