Timp de trei zile, în balonul presostatic de la Complexul Sportiv „Unirea” s-au desfășurat meciurile contând pentru cea de-a V-a ediție a Cupei Monitorul pentru copii, o competiție de Categoria I, aflată în circuitul Federației Române de Tenis.
Pe lângă micii tenismeni din județul Suceava, pe tabloul de concurs s-au aflat și sportivi din București, Baia Mare, Piatra Neamț, Iași, Bacău sau Botoșani. Cupa Monitorul 2021 a cuprins întreceri la categoriile de vârstă 10 și 14 ani, atât la fete, cât și la băieți. Dintre localnici, cele mai bună clasări au fost obținute de Luca Gabriel Văleanu de la TC A&D Preutești, la categoria 10 ani, și de Maya Rotari, la categoria de vârstă 14 ani, care s-au clasat pe locul al doilea. De asemenea, Răzvan Maciuc a ajuns până în semifinalele categoriei de 14 ani a băieților, în vreme ce Leia Maria Mocanu a încheiat competiția fetelor de 10 ani pe poziția a treia. Ultimii trei medaliați sunt legitimați la clubul Select, din Suceava. Ca de fiecare dată, nu doar laureații, ci toți participanții au primit la final premii și distincții din partea organizatorilor. Arbitrul turneului a fost Costel Chelariu.
Iată cum se prezintă tabloul laureaților celei de V-a ediții a Cupei Monitorul „Junior”:
Categoria 10 ani – fete:
1. Alexandra Maria Ismană Ilisan (SCM Bacău)
2. Iustina Amedea Burada (Olimpia București)
3. Leia Maria Mocanu (Select Suceava)
Categoria 10 ani – băieți:
1. Horia George Prisacariu (Intertenis Botoșani)
2. Luca Gabriel Văleanu (TC A&D Preutești)
3. Daniel Andrei Crăciun (Tridex Botoșani)
Categoria 14 ani – fete:
1. Bianca Maria Pleșcan (Coreco Iași)
2. Maya Rotari (Select Suceava )
3. Anastasia Munteanu (SCM Bacău)
Categoria 14 ani – băieți:
1. Șerban Rus Apan (Orizont Baia Mare)
2. Tudor Amititeloaie (Unirea Iași)
3. Răzvan Maciuc (Select Suceava)
4. Tudor Prisacariu (TC 2008 Dorohoi)
Comentarii