Mai mulți voluntari suceveni din Asociația Tinerilor Ortodocși Suceveni (ATOS) au colindat zilele trecute cadrele medicale de la Spitalul Județean de Urgență Suceava, bătrâni din centre sociale, credincioși din mai multe parohii din județ.
Tinerii au ales în acest fel să vestească Nașterea Mântuitorului, urmând ca, în perioada următoare, „colinda sfântă de Crăciun” să fie însoțită și de pachete cu alimente, haine, jucării pentru copii și familii nevoiașe. Pr. Justinian-Remus Cojocar, coordonatorul ATOS, a colindat împreună cu voluntarii. Un moment emoționant a fost acela în care au fost colindate cadrele medicale sucevene, în curtea Spitalului de Urgență.
Încurajați de părintele Justinian Cojocar, tinerii și-au arătat prețuirea și recunoștința față de „oamenii care trudesc în spital și apără viața”.
Mesajele au fost scrise de tineri pe pancarte: „Vă mulțumim!”, „Sunteți eroii noștri!”, „Viața e darul lui Dumnezeu!”.
De asemenea, tinerii din ATOS au mers și i-au colindat pe bătrânii de la Căminul de Bătrâni al Mănăstirii „Sf. Ioan cel Nou de la Suceava”.
Colindele i-au bucurat și emoționat tare mult pe cei vârstnici.
Tinerii suceveni au colindat și în Biserica voievodală „Sfântul Dumitru” din municipiul Suceava, unde slujește părintele Justinian Cojocar, dar au fost vestitori ai Nașterii Mântuitorului nostru Iisus Hristos și pentru credincioși din Biserica „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din localitatea Sfântu Ilie. La această biserică slujește pr. profesor Aristarch Cojocar, cel care a educat și a crescut multe generații de preoți, care slujesc azi peste tot în lume. La această biserică se află și centrul de tineret ATOS pentru toată zona Sucevei, cel mai activ din Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților. Voluntarii ATOS vor susține și în această săptămână concerte de colinde, vor ajunge la mai mulți copii cu dizabilități, împreună cu Moș Crăciun, iar de Crăciun vor merge cu daruri la nevoiași din șase sate sucevene.
Comentarii