Valul 5 al pandemiei de Covid-19 își face simțită prezența tot mai accentuat. Joi, 30 decembrie, au fost înregistrate în județul Suceava 67 de cazuri noi de infectare cu SARS-CoV-2 și o dublare a indicelui de pozitivare față de ziua precedentă. Dacă miercuri raportul dintre numărul testelor pozitive și numărul zilnic de teste efectuate a fost de 2,39%, joi indicele de pozitivare a fost de 5,23%.

Cele mai multe cazuri noi înregistrate joi au fost la Rădăuți - 11 persoane infectate. Peste 3 cazuri noi sunt în municipiile Suceava și Vatra Dornei – câte 7 persoane confirmate cu Covid, Ipotești – 4 persoane, Gura Humorului, Bosanci, Marginea – câte 3, Dumbrăveni și Moldovița – câte 2 și câte un caz în Adâncata, Moara, Pătrăuți, Mitocu Dragomirnei, Arbore, Fălticeni, Baia, Iacobeni, Dolhasca, Fântânele, Frasin, Horodniceni, Poiana Stampei, Putna, Preutești, Sadova, Salcea, Satu Mare, Straja, Udești, Ulma, Verești, Vicovu de Sus, Volovăț și Voitinel.