În Ajun de Anul Nou, colectivul Monitorului de Suceava a avut parte de o frumoasă surpriză din partea celor clasați pe locul I în cadrul concursului online „Iată vin colindători!” - au venit la sediu, cu frumoase colinde, dar și cu urături personalizate.

Astfel, elevii clasei a III-a A de la Școala Gimnazială ,,Ion Creangă" Suceava, sub îndrumarea prof. înv. primar Brîndușa Gabor, au susținut un frumos moment artistic la sediul ziarului Monitorul de Suceava, au făcut cunoștință cu cei care sunt implicați în activitatea jurnalistică și le-au dedicat o urătură specială, interpretată de Rareș și Iustin.

Mai mult, minunații colindători vor să facă un gest frumos pentru toți cei din clasă, renunțând la premiul lor – un voucher de cumpărături de la producătorul de încălțăminte din piele Marelbo, în valoare de 1.000 de lei.

„Pentru că suntem 36 de elevi în clasă și este foarte greu să-i împărțim, voucherul va fi vândut, iar banii vor fi depuși în pușculița clasei. Ne străduim să adunăm bani și din alte activități pentru a ne bucura împreună de o minivacanță în Delta Dunării. Vă mulțumim!”, a explicat prof. înv. primar Brîndușa Gabor, care speră că astfel se vor strânge banii necesari pentru ca în excursie să plece toți elevii clasei, chiar de unii nu au de unde acoperi costurile excursiei.

Urătura clasei a III-a A, de la Școala Gimnazială ,,Ion Creangă”, pentru Monitorul de Suceava:

 

Aho, aho, copii şi fraţi

Staţi puţin şi nu mânaţi!

Mâine anul se-nnoieşte,

Pluguşorul se porneşte,

Şi începe a colinda

Pe la case a ura.

Pluguşorul românesc

Obiceiul strămoşesc.

 

Frunză verde ariniș

Bună ziua, jurnaliști!

Din Moldova lui Ștefan

Noi în fiecare an

Umblăm din casă-n casă,

Să ducem urarea noastră

Am venit cu plugușorul

Chiar aici la Monitorul,

Daţi urechea la fereastră

Şi-ascultaţi urarea noastră.

 

Vă dorim un an cuminte

Cu subiecte inedite

De toată lumea citite

Scrise bine pe gândite.

Fără măști și dezinfectante,

La evenimente importante,

Cum ați mers neînfricați,

Pe toți să ne informați,

Cu știri, investigații,

Reportaje, declarații,

Prin alegeri și covid

Si prin ploaie, și prin frig.

Ia mai mânaţi, măi flăcăi,

Să s-audă-n munți și văi! Hăi! Hăi!

 

 Aho, aho, prieteni buni,

Care stați pe site acum

Oprește-te din scris,

Și-ascultă ce am de zis.

Vă  dorim în noul an

S-aveți cel mai bun jurnal.

Un car mare de răbdare

Libertate de exprimare.
Anul Nou s-aducă vouă
Timp mai bun şi viaţă nouă;


Anul Nou mereu să fie
Început de veselie.

Câte frunze în frunzar

Atâţia bani în buzunar.

Câte flori sunt în livadă

Atâţia bani să fie-n ladă.

 

Sănătate, veselie

Ca tot anul să vă ţie!

Să trăiţi, să aveţi parte    

De belşug şi sănătate.     

Viaţa-ntreagă să vă fie

Fericire, bucurie...

Opriți plugul, măi flăcăi,

Şi sunaţi din zurgălăi!

Hăi! Hăi!