În perioada Anului Nou, adică la trecerea din 2021 în 2022, în municipiul Suceava, autobuzele şi microbuzele de maxi-taxi ale societăţii de transport public local (TPL) vor circula după un program special, un număr redus de autobuze urmând să fie scoase pe trasee în funcție de zile și de intervale orare.

Astfel, vineri, 31 decembrie, mijloacele de transport în comun vor circula după program normal, dar până seara la 22.00, când se reduce numărul de curse și se mențin doar cele de pe liniile principale 2, 4 și 5, care vor transporta călătorii și după miezul nopții.

„Autobuzele vor fi pe trasee până aproape de miezul nopții, dar vor circula astfel încât de la 23.40 să facă o pauză și să fie oprite în Centru sau în apropiere, acolo urmând să fie organizat focul de artificii pentru Revelion. Spectacolul focurilor de artificii va dura 20 de minute, dar autobuzele vor pleca pe trasee de la 00.40, să aibă timp lumea să ajungă la ele”, a explicat viceprimarul Lucian Harșovschi, care coordonează activitățile de transport public din municipiul Suceava.

În prima zi din 2022, sâmbătă, 1 ianuarie, sucevenii vor avea la dispoziţie autobuzele şi microbuzele TPL, dar după un program special:

Linia 2: Dimineaţa - (microbuz) plecări din gara Burdujeni: 5.30, 6.30, 7.30, 8.30, 9.30, 10.30. De la ora 11.00 autobuzele circulă din 15 în 15 minute.
Linia 4: circulă de la ora 11.00 din 15 în 15 minute;

Linia 5: Dimineaţa - (microbuz) plecări din gara Iţcani: 6.00, 7.00, 8.00, 9.00, 10.00, 11.00. De la ora 11.30 circulă din 30 în 30 minute.

Programul de circulație pentru transportul public în comun din prima zi a anului se încheie la ora 20.00, iar microbuzele de pe liniile secundare – 15, 17, 22, 29 și 30 - nu circulă deloc.

Duminică, 2 ianuarie 2022, microbuzele de pe liniile 15, 22 și 30 circulă după programul de duminică, iar autobuzele după un program special:

Linia 5: Dimineaţa - (microbuz) între orele 5.00 – 13.00 circulă din 30 în 30 minute. De la ora 13.00 program din 20 în 20 minute.  

Linia 2: Între orele 05.00 – 12.00 circulă din 15 în 15 minute. Între 12.00 – 20.00 circulă din 12 în 12 minute, iar între 20.00 – 22.00 circulă din 20 în 20 minute.
Linia 4: Între orele 05.00 – 7.00 circulă din 15 în 15 minute, de la 07.00 – 20.00 circulă din 12 în 12 minute, iar între 20.00 – 22.00 circulă din 20 în 20 minute.

Directorul TPL Suceava, Dănuț Matei, a precizat că de luni, 3 ianuarie, programul TPL va reveni la normal pe toate liniile, atât la autobuze, cât și la microbuze.