Deputatul PNL de Suceava Ioan Balan s-a adresat ministrului Investițiilor și Proiectelor Europene, Marcel Boloș, pe care l-a întrebat ce fonduri de coeziune sunt alocate Regiunii Nord-Est în perioada de programare 2021-2027.

”Necesitatea orientării fondurilor de coeziune economică și socială către Regiunea Nord-Est este de netăgăduit pentru o regiune care din perspectiva indicatorului de referință PIB/locuitor este îndreptățită să beneficieze de o alocare consistentă în cadrul financiar multianual 2021-2027. Nevoile de dezvoltare ale Regiunii Nord-Est sunt multiple: infrastructură mare de transporturi, infrastructură locală, dezvoltarea capacităților de producție ale capitalului autohton, creșterea ocupării tinerilor pe piața muncii, dezvoltarea serviciilor publice în mediul rural și orășenesc mic”, a arătat Ioan Balan.

În acest context, deputatul sucevean vrea să știe care este valoarea maximă a alocărilor financiare care pot fi accesate de către entitățile publice/private din Regiunea de Nord-Est în exercițiul financiar multianual 2021-2027. Parlamentarul liberal a menționat că dorește o situație pentru toate programele operaționale pe care ministerul de resort le-a elaborat și pentru care Regiunea de Nord-Est este eligibilă.

”Deși România va accesa fondurile aferente celui de-al treilea cadru financiar multianual post-aderare, vă rog să precizați ce măsuri de asistență tehnică aveți în vedere pentru a sprijini entitățile publice/private din Regiunea de Nord-Est să elaboreze proiecte cu rată mare de succes și să le implementeze la cele mai bune standarde de calitate posibile?”, este o altă întrebare adresată ministrului Boloș.