Zeci de copii au participat recent la Școala de vară „Copii la altar”, organizată de Parohia „Pogorârea Sfântului Duh” Bogdănești I. Școlile de vară „Copii la altar” fac parte din programul „Doxologia copiilor”, inițiat și coordonat de Inspectoratul Școlar Județean Suceava, în parteneriat cu Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților.
Am aflat de la inspectorul școlar Daniela Ceredeev că până la această dată, în județ au participat la activități în programul „Doxologia copiilor” peste 800 de copii și tineri.
Copiii de la Bogdănești au participat la activități instructive, liturgice, culturale, socio-educative și catehetice.Din programul școlii de vară nu au lipsit jocurile, schimburile culturale, la care copiii au fost foarte implicați și s-au legat multe prietenii. O parte dintre copii au fost „meșteri” într-un atelier gastronomic, unde au făcut plăcinte, alții s-au implicat trup și suflet în realizarea unor icoane, la atelierul de pictură. Copiii au purtat tricouri inscripționate cu Școala de vară „Copii la altar” - Parohia „Pogorârea Sfântului Duh” – Bogdănești I, iar la final, au primit medalii din partea organizatorilor.
„Împreună cu prietenii buni ai programului Doxologia Copiilor, echipa Sectorului Media și comunicare – Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților, am petrecut câteva ore în Parohia <Pogorârea Sfântului Duh> - Bogdănești I, acasă la Mugurași Duhovnicești - Bogdănești. Avem acolo peste 90 de copii și tineri care cresc frumos în Școala Bisericii, participă săptămână de săptămână la activități în Școala de Duminică și tocmai au încheiat și cea de-a doua ediție a școlii de vară, pe care o propunem și o organizăm și-n acest an cu binecuvântarea și susținerea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Calinic”, a transmis prof. Daniela Ceredeev, inspector școlar pentru religie și coordonator de program.
În organizarea activităților Școlii de vară „Copii la altar” de la Bogdănești s-au implicat atât preotul paroh Marcel Ursuțu, de la Parohia „Pogorârea Sfântului Duh” – Bogdănești I, cât și prof. Nicoleta Ursuțu, directoarea Școlii Gimnaziale Nr. 1 Bogdănești.
· 48 de parohii înscrise până acum în programul „Doxologia Copiilor”
Proiectul „Doxologia copiilor” este inițiat de Inspectoratul Școlar Județean Suceava și se desfășoară în parteneriat cu Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților, prin sectoarele Media și Comunicare, Educațional-Teologic, Cultural și Catehizare, tineret și educație pentru viață.
Tot de la inspectorul școlar Daniela Ceredeev am aflat că dintre cele 48 de parohii înscrise până acum în programul „Doxologia Copiilor”, în zece se desfășoară (sau chiar s-au încheiat deja) activități complexe, cu valențe educative și socio-culturale multiple: Liturghia copiilor; Vecernia copiilor; Acatistul Sfântului Ierarh Nicolae, citit de copii; ateliere de pictură; ateliere de lectură biblică interpretativă/comprehensivă și de scriere creativ-reflexivă; vizionare de film cu mesaj duhovnicesc și/sau moral-religios, urmată de dezbatere; activități de tip club de știință; participare la evenimente culturale diverse – piese de teatru pentru copii, întâlniri cu scriitori, artiști sau oameni-tezaur; vizite la biserici, mănăstiri și diverse obiective culturale din județul Suceava și din județe limitrofe; ateliere creative; ateliere catehetice susținute de preoții din parohii; activități de timp liber de calitate, socio-educative și sportive; activități de suport și consiliere pentru copii aflați în situații de risc.
Comentarii