Accidentul produs joi seară la Ciocănești, pe DN 18, care leagă județele Maramureș și Suceava, putea avea consecințe mult mai grave, având în vedere cum s-a produs. Datele de anchetă ale poliției merg pe pierderea controlului asupra mașinii pe fondul oboselii șoferului. Autoturismul a ieșit cu viteză mare în decor, unde s-a răsturnat peste gardul unei gospodării. În mașina rămasă suspendată peste gard se aflau doi adulţi și doi minori. Din fericire, doar o femeie a fost rănită, fiind transportată conștientă la Spitalul municipal Vatra Dornei. 

Joi seară, în jurul orei 20.30, un bărbat din Ciocănești a sunat la 112 și a anunțat că ”s-a răsturnat o mașină la el în curte”.

Șoferul unui Nissan Qashqai, care circula pe direcția dinspre Borșa spre Iacobeni, pe fondul oboselii la volan, a pierdut controlul asupra mașinii brusc, într-o curbă ușoară la stânga. Mașina a părăsit partea carosabilă și s-a lovit de gardul unui imobil din Ciocănești.

În mașină era membrii unei familii, soț, soție și doi copii.

Inițial, pompierii militari care au intervenit la fața locului au preluat femeia și pe unul dintre copii.

Șoferul era conștient și cooperant, are permis de conducere și a suflat în etilotest, rezultând alcoolemie 0.