De joi, 11 august, la Suceava începe cel mai mare festival de factură medievală din țară, cu faimoasa paradă cu torțe, în care personaje de tot felul, din țară și de peste hotare, vor defila pe străzile municipiului reședință de județ, într-un alai impresionant.

Dar până atunci, organizatorii mult-așteptatului eveniment au pregătit mici surprize celor care circulă pe străzile Sucevei ori chiar și prin malluri – statui vii ori levitante, amplasate la câte un colț de stradă, prin cartiere, personaje pe catalige, înalte cât doi oameni, dar și toboșari, care te cheamă la festival, în Cetate. Ca și în anii precedenți, această „misiune” a fost încredințată trupei Funny Art din Iași, care s-a descurcat de minune de fiecare dată.

Anul acesta, o prezență nouă s-a remarcat pe străzi – un fel de Poliție Locală a vremurilor de altădată - „Garda Cetății” Deva – luptători cu arme de foc, săbii și halebarde, care veghează asupra liniștii și ordinii publice.

Prezența lor s-a dovedit a fi prilej de bucurie atât pentru cei mici, cât și pentru cei mari, mulți dorind să se fotografieze cu ei și să le vadă armamentul din dotare ori armurile.

Conform programului întocmit de Muzeul Național al Bucovinei, până pe 11 august, statuile levitante şi cele vii pot fi văzute între orele 11.00-12.00, 16.00-17.00 și 19.00-20.00.

De pe 11 până pe 14 august își vor face apariția personajele pe catalige și toboșarii, în intervalele de timp 10.00/11.00-12.00, 15.00-16.00, 18.00-19.00.