Membrii unei familii din Dâmbovița au avut parte de o zi neagră în timp ce tranzitau județul Suceava, fiind implicați într-un accident rutier produs miercuri după-amiază pe DN 17, în municipiul Câmpulung Moldovenesc. În jurul orei 15.00, un BMW scăpat de sub control a intrat violent într-un stâlp de susținere a energiei electrice, pe care l-a rupt.
Din cercetările ulterioare a rezultat că la volan s-a aflat o femeie în vârstă de 44 de ani, din județul Dâmbovița, care se deplasa pe Calea Bucovinei, pe sensul de mers dinspre Pojorâta spre Vama, și care ar fi ațipit la volan, moment în care autoturismul a intrat frontal într-un indicator rutier, de unde a fost proiectat în stâlpul pe care l-a rupt.
În urma impactului destul de violent, toți cei trei ocupanți ai mașinii au fost răniți, fiind transportați la Spitalul municipal Câmpulung Moldovenesc.
Femeia de la volan și soțul acesteia au fost diagnosticați cu contuzii ușoare, în timp ce băiatul în vârstă de 6 ani al familiei avea și un traumatism de coloană cervicală care a impus transferul la Spitalul Județean, pentru investigații suplimentare.
Conducătoarea auto a putut fi verificată cu etilotetsul, rezultând alcoolemie 0.
Comentarii