Scene violente s-au derulat marți, în jurul orei 13.30, în fața a numeroși martori, în plin centrul Sucevei, un scandal între două familii de romi transformându-se în bătaie în stradă, la doi pași de sensul giratoriu din fața Orange.

După cum se vede și în imagini, s-au împărțit pumni, iar unul dintre cei loviți a căzut jos, unde a mai încasat și câteva picioare în abdomen. În încăierare au fost implicați inițial trei bărbați și două femei, însă ulterior s-a ajuns la un total de peste 10 persoane implicate. În timp ce bărbații s-au amenințat și lovit, femeile au strigat, au înjurat și au făcut scene isterice.

Un echipaj de poliție care se afla în zonă a intervenit la mai puțin de două minute de la izbucnirea conflictului, în scurt timp intervenind și un al doilea echipaj de poliție. 

La mijloc este vorba de un scandal între două familii, plecat de la relația a doi tineri.

”S-a stabilit preliminar că respectivul conflict a izbucnit între o familie din comuna Pătrăuți și o familie din municipiul Suceava, pe fondul unor neînțelegeri generate de o relație matrimonială dintre doi tineri din cele două familii. Polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovire sau alte violenţe, după completarea probatoriului urmând a se extinde cercetările și cu privire la săvârșirea infracțiunii de tulburare a ordinii și liniștii publice și a se dispune măsuri procesuale față de autori, în funcție de gradul de participație penală”, a transmis Inspectoratul de Poliție Județean Suceava.

 

 

 

La audieri au fost conduși patru bărbați, din care doi aveau excoriații ușoare, care au refuzat transportul la spital sau acordarea de îngrijiri medicale.

 

O parte din cei implicați acuzau că unul dintre agresori avea asupra sa un cuțit. În iarbă a fost găsit aruncat un briceag, însă din primele date nu rezultă că acesta ar fi fost folosit la agresiune.