Asociația Institutul Bucovina a organizat, în colaborare cu Centrele de Urgențe Sociale Suceava și Fălticeni, în cea de-a doua jumătate a lunii august, două excursii pentru 50 de copii și 30 de adulți, refugiați din Ucraina, care au beneficiat de activități de relaxare, transport și o masă caldă.

Excursiile au avut loc pe 25 și 31 august 2022, cele două grupuri formate din 25 de copii și 15 adulți - beneficiari ai Centrelor din Suceava și Fălticeni, având parte de vizite la Mănăstirea Voroneț și Parcul Ariniș, respectiv Castelul Hobbiților și Escalada – Parc de Aventuri, unde, timp de două ore, cei mici s-au bucurat de opt trasee și de o urcare cu telescaunul până în vârful pârtiei de schi Șoimul, precum și de o masă caldă la un restaurant din apropiere. Activitățile distractive s-au încheiat cu o porție delicioasă de înghețată și cu multă bucurie în inimile copiilor și părinților, care și-au exprimat recunoștința față de organizatori, după cum au transmis organizatorii activităților.

 

·        Activități after school pentru 100 de copii refugiați

 

Peste 100 de copiii refugiați au beneficiat, din primăvară și până acum, de activitățile de tip after school facilitate de cele două Centre de Urgențe Sociale de la Suceava și Fălticeni. În prezent, aceste centre au peste 50 de copii activi.

„Deși vacanța de vară s-a încheiat, noi continuăm să oferim sprijinul nostru mamelor refugiate din Ucraina, organizând totodată activități de tip after school destinate copiilor, care constau în cursuri de limba română și de limba engleză. Adulții participă la ore de limba română și la grupurile de suport în vederea identificării  nevoilor fiecăruia și a resurselor necesare în soluționarea acelor nevoi”, a explicat asistentul social Alina Andreea Zagan.

Centrul de Urgențe Sociale Suceava a fost înființat cu scopul de a îmbunătăți condițiile de trai și de a diminua situația de vulnerabilitate în care se află refugiații din Ucraina. Până în prezent au fost sprijiniți peste 450 de beneficiari, dintre care mai mult de 230 suntcopii. Toate acestea au fost posibile cu sprijinul: HEKS Eper, Norwegian Church Aid (NCA) și FederațiaOrganizațiilor Neguvernamentale pentru Servicii Sociale(FONSS). Pentru mai multe informații, accesați pagina de FacebookCentrul de Urgente Sociale Suceava. Din partea Asociației Institutul Bucovina, persoana de contact este Zagan Alina Andreea, asistent social, tel: 0230.524.128, e-mail: suport.ua@bucovinainstitute.org. Informații suplimentare despre proiectele și acțiunile în desfășurare se regăsesc atât pe pagina de FacebookOrganizația Institutul Bucovina, cât și pe website-ulwww.bucovinainstitute.org.