Căruțașul rănit grav după ce atelajul hipo pe care îl conducea s-a izbit de un stâlp de beton și apoi a intrat într-o troiță din localitatea Lămășeni are și alte probleme. Internat în spital și cu animalul mort în urma impactului, bărbatul din satul Pîraie, comuna Mălini, a rămas și fără materialul lemnos pe care îl transporta și a mai fost și sancționat de polițiști. Aceștia au constatat că nu exista nici un fel de document de proveniență pentru lemnul de foc care era în căruță. Cantitatea de 0,819 mc de lemn de foc de fag a fost confiscată și predată în custodie reprezentanților Ocolului Silvic Mălini. Accidentul care i-a adus doar probleme căruțașului a avut loc miercuri dimineață, în jurul orei 8,30, pe DJ 209M, în Lămășeni. Pe o porțiune de drum în coborâre, atelajul hipo a prins viteză, iar frânele nu au mai funcționat corespunzător, astfel încât la un moment dat calul a alunecat și căruța care a venit peste animal l-a strivit. Bărbatul rănit și el în urma acestui accident a ajuns inițial la spitalul din Fălticeni, iar ulterior a fost transferat la Unitatea Primire Urgențe a Spitalului Județean Suceava. Aici i s-a stabilit diagnosticul politraumatizat, intubat și ventilat mecanic cu traumatism cranio-cerebral grav cu multiple fracturi, contuzii cerebrale și hematom subdural, contuzie toraco-abdominală, fractură humerus stâng. A fost internat în Secția de Neurochirurgie și medicii l-au operat și speră să îi poată salva viața.
Comentarii