Premierul României, Nicolae Ciucă, a anunțat, de la Vicovu de Sus, că bugetul de stat pentru anul viitor va fi aprobat în Parlament până la mijlocul lunii decembrie, dar șicămăsurile din programul „Sprijin pentru România” vor continua și în 2023. După o întâlnire cu reprezentanții administrației publice locale din județul Suceava, Nicolae Ciucă a declarat că știe că există o discuție legată de faptul că proiectul pentru bugetul de stat pe 2023 trebuia să fie prezentat cât mai repede posibil, la sfârșitul lunii octombrie, însă acest lucru nu s-a întâmplat deoarece este pentru prima dată când în România bugetarea se realizează pe programe. „Or fiecare minister trebuie să își asigure proiectarea bugetului și încărcarea datelor pe programe, și nu am reușit să finalizăm. Dar vă pot da asigurări că până la jumătatea lunii decembrie, așa cum am discutat calendarul, vom avea bugetul aprobat în Parlament. Pentru ceea ce am cuprins în proiectul "Sprijin pentru România", măsurile vor continua până la finele anului, așa cum ne-am angajat și, desigur, ele vor continua și în anul viitor”, a precizat premierul României. El a adăugat că valoarea pensiilor și a salariului minim urmează să fie decise în funcție de datele finale din proiectul de buget de stat. „În acest moment, sigur, există acest angajament ca pensiile să fie crescute în limita inflației, deci cu cât a crescut inflația, să putem să acoperim această pierdere în bugetul fiecărei familii”, a afirmat Nicolae Ciucă. El a mai spus că Executivul va identifica măsurile pe care le va putea lua pentru cetățenii vulnerabili. „Vă rog să aveți încredere că, așa cum nu i-am lăsat să sufere până acum, nu-i vom lăsa nici anul viitor. Ca atare, măsurile pe care noi le-am adoptat cu cei 50 de euro la fiecare două luni vor continua și în anul viitor și, desigur, vom găsi și alte soluții pentru a putea să-i sprijinim”, a declarat Nicolae Ciucă. El a mai precizat că pensiile vor fi majorate în raport cu rata inflației, adică „în jur de 15%, peste 15%”.
Comentarii