Sâmbătă, cu începere de la ora 14.00, se vor disputa partidele etapei a XII-a în campionatul Ligii a III-a. Liderul Seriei I, Foresta, va primi pe Areni vizita formației Dante Botoșani, una dintre pretendentele la promovarea în eșalonul secund. Plecând de la forma arătată de cele două formații până acum, gruparea suceveană pornește cu prima șansă în acest joc, în condițiile în care are la activ două victorii împotriva botoșănenilor în actualul sezon competițional, una în turul campionatului și alta în Cupa României, cu același scor, 2-1.
Bucovina Rădăuți, cea de-a treia clasată, are o bună oportunitate de a-și consolida poziția de play-off pe care se află în confruntarea de pe teren propriu cu ultima clasată, FK II Miercurea Ciuc.
O misiune mult grea pare să aibă Șomuz Fălticeni, trupa antrenată de Iulian Ionesi urmând să evolueze în această rundă în fieful echipei CSM Bacău, poziționată în locul al doilea în ierarhia Seriei I.
Programul etapei a XII-a:
Foresta – Dante Botoșani
Bucovina Rădăuți – FK II Miercurea Ciuc
CSM Bacău – Șomuz Fălticeni
Știința Miroslava – Rapid Brodoc
Ceahlăul Piatra Neamț – Viitorul Darabani
Clasament Seria I
1. Foresta Suceava 11 9 1 1 27-5 28
2. CSM Bacău 11 6 3 2 16-10 21
3. Bucovina Rădăuţi 11 6 1 4 20-12 19
4. Dante Botoşani 11 6 1 4 16-15 19
5. Ceahlăul Piatra Neamţ 11 5 2 4 26-16 17
6. Şomuz Fălticeni 11 5 2 4 17-9 17
7. Ştiinţa Miroslava 11 5 0 6 13-15 15
8. Viitorul Darabani 11 3 0 8 8-27 9
9. Rapid Brodoc 11 2 1 8 13-27 7
10. FK II Miercurea Ciuc 11 1 3 7 3-23 6
Comentarii