O delegație de polițiști care face parte din Broward County Sheriff's Office din Florida-SUA a participat la un schimb de experiență la sediul administrației locale din municipiul Rădăuți. Conform paginii de facebook a Primăriei Rădăuți, delegația americană, delegație formată din șerifi, detectivi și chiar un membru al celebrelor trupe SWAT, s-a întâlnit cu primarul municipiului Rădăuți, Bogdan Andrei Loghin, în contextul schimbului de date inter-instituțional transfrontalier, activitate pe care o desfășoară împreună cu Serviciul Teritorial al Poliției de Frontieră Suceava, condus de comisar-șef de poliție Călin Cezar Ciorteanu. Trebuie precizat că din delegația americană face parte detectivul Traian Breabăn, originar din comuna Marginea, care are în spate o activitate de peste 20 de ani ca șerif în statul Florida, și care a înlesnit această întrevedere. Din delegație au mai făcut parte detectivul Steven Chin, maiorul Andrew Dunbar și sergentul Adam Rubin, toți făcând parte din cadrul Broward County Sheriff's Office (Florida - USA). La finele întâlnirii, într-o atmosferă destinsă, primar Bogdan Andrei Loghin a primit titlul onorific de "Deputy Sheriff of Florida State".
Primarul Bogdan Loghin a devenit "Deputy Sheriff of Florida State"

Delegația americană, în schimb de experiență la Rădăuți

Delegația americană, în schimb de experiență la Rădăuți

Delegația americană, în schimb de experiență la Rădăuți
Comentarii