Două femei au căzut victime în accidente rutiere produse miercuri pe treceri de pietoni, la Fălticeni și la Rădăuți.

Primul accident s-a înregistrat în jurul orei 8.30, pe bulevardul 2 Grăniceri din municipiul Fălticeni.

Conform anchetei poliției, un șofer în vârstă de 27 de ani, din Neamț,    

a surprins și accidentat o localnică de 57 de ani, angajată în traversarea drumului pe trecerea pentru pietoni, marcată și semnalizată corespunzător.

Femeia a fost transportată cu ambulanța la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.

Atât șoferul, cât și femeia au fost testați de polițiști cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.

Al doilea accident produs în condiții aproape identice a avut loc în jurul orei 16:45, pe strada Piața Unirii din Rădăuți.

Un localnic în vârstă de 54 de ani, aflat la volanul unei autoutilitare, a acroșat o femeie care traversa regulamentar. 

Și în acest caz, femeia a ajuns la spital, fără a putea fi testată. Șoferul implicat în accident nu era băut.