Vameșul sucevean cu vechi state de plată în sistem ar fi primit în cursul acestui an mită de circa 25.000 de dolari pentru a permite unor firme care aduceau haine și parfumuri din Turcia să le subevalueze și astfel să plătească taxe vamale mai mici. Dănuț Bolohan, care a lucrat în sistemul vamal din Suceava până în 2014 și care acum deținea funcția de șef al Biroului Vamal de Frontieră Iași, a fost reținut pentru 24 de ore de procurorii DNA Iași. În sarcina lui s-au reținut cinci infracțiuni de luare de mită, din care trei în formă continuată, iar procurorii au cerut și arestarea sa. Aceeași măsură îi vizează pe doi colegi de serviciu, respectiv Simona Andreica, fostă Constantineanu,
cercetată pentru infracțiunea de complicitate la luare de mită, respectiv Cristian Timofte, cercetat pentru infracțiunea de dare de mită în formă continuată. Tot pentru 24 de ore a fost reținut și un afacerist din Suceava, Iulian Culipei, care va fi dus la arestare și care este cercetat pentru comiterea infracțiuni de dare de mită. Un alt lucrător vamal, Cristinel-Leonard Tîrnovanu, a fost plasat sub control judiciar pentru 60 de zile. El este cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de dare de mită în formă continuată.
”În perioada ianuarie 2022 – prezent, funcționari din cadrul Biroului Vamal de Frontieră din municipiul Iași (vamă internă), în schimbul primirii unor sume de bani, și-ar fi îndeplinit în mod defectuos atribuțiile de serviciu pentru a favoriza o serie de societăți comerciale care importă produse textile din Turcia. Prin intermediul acestor societăți comerciale ar fi fost importate articole de vestimentație, îmbrăcăminte și încălțăminte tip sport și parfumuri contrafăcute, bunurile fiind transportate cu autocamioanele înmatriculate pe numele societăților comerciale respective, precum și cu autovehicule tip cap tractor și semiremorcă înmatriculate în Turcia, Polonia sau Slovacia.
Prin modul de acțiune, funcționarii vamali ar fi creat condițiile în care administratorii societăților comerciale să eludeze plata taxelor vamale în sensul în care valorile declarate în vamă să fie mai mici decât cele reale, iar controlul mărfurilor importate să fie formal sau inexistent (controlul se făcea doar pe documente, fără verificarea efectivă a mărfurilor). Ar fi existat situații în care erau prezentate documente comerciale/vamale de import, respectiv facturi externe (invoice - uri), false atât sub aspectul naturii bunurilor importate (pentru a disimula faptul că produsele respective sunt contrafăcute), cât și sub aspectul prețului declarat în vamă (pentru a se diminua valoarea taxelor vamale ce trebuie plătite de către importator)”, se arată într-un comunicat al DNA Iași.
Mărfurile aduse din Turcia erau vândute prin magazine de profil din județele Iași, Suceava, Botoșani, Ilfov, Sibiu, Arad, Ialomița și municipiul București. Procurorii spun că „taxa” cerută pentru fiecare autocamion intrat în vamă ar fi fost de aproximativ 300 de USD.
Se estimează un prejudiciu de 58 de milioane de lei la bugetul de stat provenit din neplata corespunzătoare a taxelor vamale.
”Concret, în contextul menționat mai sus, inculpatul Bolohan Dănuț, în calitatea menționată mai sus, beneficiind și de ajutorul inculpatei Andreica Simona, ar fi pretins și primit de la mai mulți oameni de afaceri, printre care și cel reținut în prezenta cauză, suma totală de 24.500 USD. De asemenea, inculpatul Bolohan Dănuț, în aceeași calitate, ar fi pretins și primit de la doi subalterni, inculpații Timofte Cristian și Tîrnovanu Cristinel-Leonard, foloase patrimoniale constând în sume de bani și alte produse, pentru a fi programați de serviciu în intervalele orare în care în vamă ajungeau mijloacele de transport ce aparțineau societăților comerciale cercetate în prezenta cauză”, mai arată procurorii DNA Iași. Tot ei au mai menționat că se desfășoară acte de urmărire penală și față de alte persoane.
În comunicat se mai precizează că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.