Un bărbat în vârstă de 72 de ani care a suferit un accident vascular cerebral a fost trimis de Spitalul Județean Botoșani la Spitalul Județean de Urgență „Sf. Ioan cel Nou” din Suceava, unde a fost tratat cu succes de o echipă medicală multidisciplinară și de sărbători va putea fi sănătos, alături de familia sa. Purtătorul de cuvânt al Spitalului de Urgență Suceava, dr. Dan Teodorovici, a declarat că din echipa multidisciplinară au făcut parte un medic de urgență, un medic ATI, un neurolog și un radiolog intervenționist și că este pentru prima oară când spitalul din Botoșani trimite la Suceava un pacient cu accident vascular cerebral ischemic acut (AVC).
Medicul radiolog intervenționist Mihai Crețeanu Jr. a arătat că pacientul s-a prezentat la UPU Botoșani în timp util, la o oră și 30 de minute de la debut, astfel că medicul neurolog de la Botoșani a pus diagnosticul de accident vascular cerebral ischemic acut și a inițiat tratamentul medicamentos pentru dizolvarea cheagului apărut în creier. Investigarea prin angio-CT a vaselor cerebrale a arătat însă că un vas mare, respectiv artera carotidă internă, este înfundat, iar asta a impus, conform protocolului național de AVC, transferul către o unitate spitalicească ce poate rezolva cazul prin aspirația sau tăierea cheagului. Astfel pacientul a ajuns la Suceava și după 45 de minute porțiunea din creier care era ischemiată a fost revascularizată, cu șanse mari de recuperare a deficitului inițial.
„Eforturile medicilor au fost răsplătite când deja la 24 de ore pacientul era conștient, cooperant și cu minim deficit motor. Timpul a fost factorul esențial pentru ca pacientul să poată beneficia de această procedură - 6 ore de la debutul simptomelor, și de a avea șansa ca până de sărbători să fie iarăși în mijlocul familiei”, a declarat dr. Mihai Crețeanu Jr.
· Timpul este esențial în tratarea pacienților cu AVC
Medicii au explicat că accidentul vascular cerebral apare atunci când fluxul de sânge către o parte a creierului este întrerupt sau redus și țesutul cerebral nu mai primește oxigen și nutrienți, ceea ce duce la deteriorarea sau moartea celulelor cerebrale după doar câteva minute.
Un AVC poate fi cauzat de blocarea circulației sangvine la nivelul unei artere și atunci vorbim despre un accident ischemic, sau ruperea unui vas de sânge, când este vorba despre un accident hemoragic. Unii pacienți pot prezenta doar o întrerupere temporară a fluxului de sânge (atac ischemic tranzitoriu) care nu provoacă leziuni permanente.
Dr. Teodorovici a arătat că tratamentul în cazul accidentului vascular cerebral ischemic acut constă în tromboliza sistemică în primele 4-5 ore de la debutul simptomatologiei, în absența contraindicațiilor. „Principalele limite ale acestui tratament sunt fereastra terapeutică îngustă și eficiența redusă în cazul ocluziei arterelor de calibru mare, precum și faptul că acest tratament este contraindicat la pacienții cu risc crescut de complicații hemoragice. În aceste cazuri intervine radiologul intervenționist prin diverse tehnici care includ tromboliza farmacologică intraarterială și trombectomia mecanică, prin intermediul unor dispozitive de extracție a trombului. Fereastra terapeutică pentru realizarea acestor intervenții este cuprinsă între 6 și 12 ore, în funcție de teritoriul în care se dezvoltă accidentul vascular”, a explicat dr. Teodorovici.
Purtătorul de cuvânt al unității medicale a mai spus că în ultimul timp a crescut adresabilitatea la Centrul de Radiologie Intervențională a Spitalului de Urgență Suceava pentru proceduri ca trombaspirație/trombectomie în caz de accident vascular ischemic, angioplastii/trombaspirații în cazul trombozelor acute de fistule arteriovenoase la pacienți dializați, trombaspirație în caz de tromboză venoasă profundă acută, cel mai frecvent medicii suceveni fiind solicitați pentru pacienți de la Piatra Neamţ, Roman, Brăila și Galați. „Putem spune că Spitalul Județean Suceava devine tot mai mult un centru regional pentru acest tip de intervenții”, a spus dr. Teodorovici, cu precizarea că în cursul acestui an au fost realizate 640 de astfel de intervenții.
Comentarii