Rugăciune și comuniune, la Mănăstirea Voroneț, ctitorie a Sfântului Voievod Ștefan cel Mare, în zi de Hram, 23 aprilie 2023, de Sfântul Mare Mucenic Gheorghe. Fiind și zi de duminică, curtea Voronețului a fost plină. Localnici, grupuri de pelerini, turiști, apropiați ai mănăstirii au luat parte la Sfânta Liturghie, oficiată de Arhimandritul profesor conferențiar universitar doctor Justinian Cârstoiu, de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Bucureşti, împreună cu un sobor format din 15 preoți și diaconi.
Sub cerul albastru, „pictat” cu nori albi, pufoși, oamenii au venit la Voroneț încă de la primele ore ale dimineții, unii purtând pe brațe buchete de flori, alții având mănunchiuri de lumânări din ceară de albine, cu toții dorindu-și să se încarce cu lumina și pacea ce ți le oferă acest loc.
Cei mai mulți au îngenunchiat mai întâi la mormântul Sfântului Cuvios Daniil Sihastrul, aflat în biserica Mănăstirii Voroneț, s-au închinat la Sf. Gheorghe, a cărui icoană a fost îmbrăcată în cunună de flori naturale, în semn de prețuire.
· O lume pastel
Apoi și-au îndreptat pașii spre mormântul Stavroforei Irina Pântescu, întâia stareță a Mănăstirii Voroneț, pentru câteva momente de reculegere. Culorile florilor - vesele - care acoperă mormântul Măicuței Irina Pântescu, în combinație cu modelele și culorile de pe covoarele ce împrejmuiesc mormântul, nuanțe de maro, verde, gri, alb, negru, formează „o lume pastel”. Este un pictural care te îndeamnă să revii la Voroneț pentru o nouă întâlnire cu chipul luminos care îți zâmbește dintr-o fotografie... Este chipul întâii starețe a Mănăstirii Voroneț. Aici este loc pentru candele mereu aprinse și momente de rugăciune.
Covoarele așezate în jurul mormântului Măicuței Irina Pântescu, la fel ca toate covoarele care împodobesc atât de frumos așezământul monahal de la Voroneț, sunt țesute de Victoria (Victorița) Platon, în vârstă de 83 de ani, mama stavroforei dr. Gabriela Platon. Victorița Platon a fost prezentă și duminică, la Hramul Voronețului, unde, cu recunoștință, fiica ei i-a mulțumit pentru tot ce a făcut pentru ea, pentru ceea ce este astăzi și pentru toate covoarele-bijuterii tradiționale pe care le-a dăruit mănăstirii.
· Stări. Emoții
Mai apoi, pelerinii și-au purtat pașii, în sunet de clopote, spre altarul de vară al mănăstirii, unde a avut loc Sfânta Liturghie. De aproape sau de departe, oamenii au fost una, au fost comuniune, au fost rugăciune, au fost înviere. S-au așezat pe aleile din curtea mănăstiri, aproape de scena Judecății de Apoi, la umbra frescei dominată de albastrul de Voroneț,și au cântat, împreună, la îndemnul stavroforei dr. Gabriela Platon, stareța Mănăstirii Voroneț, „Tatăl Nostru” și „Hristos a Înviat”.
Doar glasurile inocente ale unor prunci și pașii în alergare ai unor copilași nerăbdători să primească Sfânta Împărtășanie se mai auzeau din când în când. Și ciripitul păsărilor. În rest, rugăciune. Corul măicuțelor din obște a dat răspunsurile la Sfânta Liturghie. Din cuvintele rostite de preoți, din pericopa evanghelică din a II-a Duminică după Paști, a Sfântului Apostol Toma (Duminica Tomii), reținem că Sfântul Apostol Toma a atins rănile Mântuitorului Iisus Hristos, după învierea Sa: „Şi a răspuns Toma şi I-a zis: Domnul meu şi Dumnezeul meu! Iisus I-a zis: Pentru că M-ai văzut, ai crezut. Fericiți cei ce n-au văzut şi au crezut!“.
· „Voronețul este acum ca o <Mireasă>”
Cuvântul de învățătură de la finalul Sfintei Liturghii a fost adresat credincioșilor de arhimandritul prof. conf. univ. dr. Justinian Cârstoiu, de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Bucureşti, care a mărturisit că este prima dată în cei aproape 40 de ani de preoție când slujește la Mănăstirea Voroneț. „Odată cu Revoluția din 1989, Dumnezeu a deschis porțile, a rânduit ca să se redeschidă, în aprilie 1991, Mănăstirea Voroneț, ca mănăstire de călugărițe. De fapt, mănăstirea a fost construită în 1488, dar a fost desființată în anul 1785, după anexarea părții de nord a Moldovei de către Imperiul Habsburgic. Prima maică rânduită să deschidă sau să redeschidă Mănăstirea Voroneț a fost Maica Stareță Irina Pântescu. Irina înseamnă pace, așa că maica Irina a adus pace la mănăstire, a înjghebat o obște de maici și surori, s-a luptat să aducă mănăstirea la strălucirea cea dintâi, să o înfrumusețeze, să o spele de tot trecutul nelegiuit, de toate păcatele celor dinainte, și, într-adevăr, Voronețul este acum ca o <Mireasă>, așa cum descrie Solomon la Cântarea Cântărilor”, a spus prof. conf. univ. dr. Justinian Cârstoiu. Acesta i-a mulțumit maicii starețe Gabriela Platon, „pentru că mi-a făcut poftire”, și Înalpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, „pentru că mi-a îngăduit să vin și mi-a dat binecuvântarea să slujesc în această <nou născută mănăstire>, după vremuri tulburi, după vremuri vitrege”.
· Sărbătoare a bucuriei
Și stavrofora dr. Gabriela Platon, stareța Mănăstirii Voroneț, a mulțumit invitaților care au fost prezenți la eveniment, preoților care au slujit la Sfântul Altar, starețelor de mănăstiri și maicilor care le-au însoțit, apropiaților mănăstirii („familia lărgită a Voronețului”), pelerinilor, tuturor credincioșilor prezenți la sărbătoarea Voronețului, „o sărbătoare a bucuriei”. „Hramul istoric al Mănăstirii Voroneț, Sf. Mare Mucenic Gheorghe, este hramul pe care l-a ales Sf. Cuvios Daniil Sihastrul Măriei Sale Ștefan cel Mare și Sfânt. Cu binecuvântarea ÎPS Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, au slujit la Voroneț, în zi de Hram, 15 preoți, părinți stareți, părinți de la parohii, care au venit cu mult drag, diaconi și au fost alături de noi și măicuțele de la cele mai multe mănăstiri de aici, din zonă”, a spus stareța Voronețului.
· Invitați de la Cernăuți
Din zona Cernăuți, de la Parohia „Sfântul Ierarh Nicolae” – Ciudei, a venit la Hramul Voronețului preotul Nicolae Popescu, însoțit de preoteasă și cele patru fiice. Înainte de Parastasul pentru ctitorii mănăstirii, cele patru surioare au adus Slavă lui Dumnezeu printr-o cântare dedicată Sărbătorii Învierea Domnului. Participanții la agapa de după Sfânta Liturghie au primit în dar din partea obștii Mănăstirii Voroneț volumul „Stavrofora Irina Pântescu, Întâia Stareță a Mănăstirii Voroneț – biografie interpretativă”, semnat de conf. univ. dr. Carmen Cornelia Bălan, care acum privește din Ceruri. Privește Voronețul de Sus, de Mai Sus....
Comentarii