Deputații AUR de Suceava, Dorel Acatrinei și Florin Pușcașu, îi solicită premierului României, Nicolae Ciucă, să adopte un proiect de țară care să cuprindă măsuri clare astfel încât niciun copil român să nu trăiască sub pragul sărăciei. Dorel Acatrinei și Florin Pușcașu au arătat că „vocea poporului” spune că românii sunt afectați în proporție de 91% de creșterea prețurilor la alimente, 85% susțin că se așteaptă ca în următoarele luni să crească costurile la întreținere, iar 70% sunt îngrijorați de scăderea continuă a nivelului de trai și faptul că guvernanții nu au majorat veniturile românilor nici măcar cu rata inflației, făcându-i pe cetățeni să ducă în spate greutățile acestor vremuri.
Cei doi parlamentari au mai precizat că pensiile speciale sunt în plată, indemnizațiile consiliilor de administrație au crescut, iar trezorierii partidelor parlamentare se uită în fiecare dimineață în conturile acestora și nu știu cum să mai cheltuiască banii. „Există o diferență imensă între cetățeanul simplu și demnitarii acestei țări cum nu a mai fost niciodată. Există două Românii, una a celor bogați care se uită aprobator la televizor și află că se achiziționează avioane F35, care ar putea să le apere și averile de războiul de la graniță. Dar există și românul simplu, care își face munca, își întreține familia, își plătește taxele și impozitele, dar nu îi mai rămân bani să se ocupe de sănătate. Iar cetățeanul de rând constată că nu sunt bani pentru aplicarea indexării veniturilor cu rata inflației și că o hotărâre a Parlamentului European din 14 septembrie 2022, privind adoptarea unui coș de bunuri și servicii la prețuri reale, ca prag al sărăciei, care să stea la baza salarizării minime și a pensiei minime, nu este aplicată”, au declarat Acatrinei și Pușcașu.
Ei au atras atenția că în tot acest context nimeni nu se mai îngrijește de copiii României. „Se îngrijesc promotorii proiectului de lege care vor să extragă copii din familii pe criterii subiective și care acum vor să trimită în parlament un text îndulcit”, au spus parlamentarii AUR de Suceava. Acatrinei și Pușcașu au amintit că alocația de stat în România este de 256 lei pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 2 și 18 ani, sumă insuficientă pentru a ține un copil la creșă sau la școală, aceasta fiind principala cauză a abandonului școlar.
Ei au solicitat creșterea alocației de stat pentru copii minim până la suma de 631 lei pentru copiii cu vârsta de până la 18 ani, la fel cum se alocă copiilor de până la 2 ani, ca fiind baza de plecare a unui Proiect de Țară pentru reducerea abandonului școlar, în care prima măsură să fie trecerea pragului de sărăcie pentru fiecare familie cu copii din România.
Deputații AUR de Suceava spun că sursa de finanțare este impozitarea drastică a pensiilor speciale și eliminarea finanțării partidelor parlamentare de la bugetul de stat. Ei au arătat că actuala guvernare a găsit bani pentru refugiații ucraineni, iar aceștia primeau câte 140 de lei pe zi, în timp ce alocația pentru un copil este de 256 lei pe o lună.
Comentarii