Polițiștii suceveni s-au implicat serios într-un caz de înșelăciune în mediul online și au reușit să dea de urma unui tânăr în vârstă de 21 de ani, care a înșelat cu suma de 3500 de lei un sucevean. 

Pe 26 ianuarie, un bărbat din Frătăuții Noi a depus o plângere penală la Postul de Poliție Frătăuții Noi, unde a anunțat că pe 12 ianuarie o persoană cu identitate falsă l-a determinat să îi trimită prin serviciul de curierat o bară față de autoturism, în schimbul sumei de 3500 de lei, fără a vedea însă vreun leu din această sumă.

Păgubitul a relatat la vremea respectivă că a deținut un autoturism care s-a defectat și a decis să vândă componente ale acestuia. A postat în acest sens anunțuri pe OLX și  scos la vânzare piese, printre care și o bară față.   

Un client s-a arătat interesat de bara din faţă a autoturismului, iar pentru a întări convingerea persoanei vătămate că tranzacția va avea loc i-a trimis acesteia în format electronic o chitanță ce părea a fi emisă de o unitate bancară, cu data de 12 ianuarie, care făcea referire la un transfer bancar în suma de 3.500 de lei.

Suceveanul de bună credință a trimis bara față prin curierat, iar a doua zi a fost contactat de același client, care i-a spus că vrea să cumpere și jantele, volanul și alte piese.

Bărbatul din Frătăuții Noi a avut totuși prudența de a aștepta ca cei 3500 de lei să îi intre în cont înainte de a mai trimite vreun bun. Banii nu au mai ajuns în contul suceveanului, iar în câteva zile necunoscutul deja avea telefonul închis și nu a mai fost de găsit.

Când s-a convins că a fost înșelat, bărbatul din Frătăuții Noi a depus plângere la poliție.

În baza elementelor puse la dispoziție, polițiștii de la Secția Rurală Gălănești au adunat date și în cadrul investigațiilor desfășurate, inclusiv cu sprijinul Poliției orașului Pantelimon, au stabilit identitatea autorului, un tânăr în vârstă de 21 de ani, cu domiciliul în municipiul București.

Miercuri, pe 25 aprilie, suspectul a fost identificat și adus cu mandat de aducere la sediul Secției Rurale Gălănești, fiind reținut pentru 24 de ore pentru comiterea infracțiunii de înșelăciune  

”Având în vedere faptul că astfel de înșelăciuni au devenit foarte frecvente în ultimii doi ani, un număr mare de persoane fiind înșelate în județ și în țară prin această metodă, în cauză au fost desfășurate activități investigative complexe, pentru identificarea autorului. Astfel de fapte nu s-ar mai petrece dacă o serie de măsuri de prevenire ar fi mai atent luate în seamă”, a transmis comisarul-șef Ionuț Epureanu, din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Suceava. 

Polițiștii suceveni au transmis o serie de aspecte foarte importante cu privire la astfel de tranzacții:

 

·       Pe  OLX nu se fac plăţi online pentru produsele vândute sau cumpărate;

singura situaţie în care OLX cere introducerea datelor card-ului este cel în care se cumpără serviciile OLX de publicare sau promovare a anunţurilor;

·       nu daţi nimănui, persoană fizică sau juridică, datele cardului bancar – evitaţi orice plată în avans, indiferent de pretext; nu acceptaţi să mutaţi discuţiile pe Whatsapp sau pe altă reţea de comunicare şi păstraţi discuţiile pe chat-ul OLX, pentru a putea fi ulterior ajutat în caz de fraudă;

·       verificaţi înainte de a da click, în special dacă e primit prin Whatsapp sau orice altă mesagerie decât cea oficială OLX; 

·       nu introduceţi datele card-ului online. Şi nu uitaţi: atunci când vindeţi produse prin OLX puteţi primi contravaloarea acestora doar prin firma de curierat, după ce cumpărătorul a intrat în posesia obiectului!